Andrian Candu, despre solicitarea „ACUM” de a reveni la sistemul proporțional: „Dacă cineva visează că eventualele alegeri anticipate se vor organiza în baza altui sistem decât mixt, greșește amarnic”
1984
Fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu, este convins că, în eventualitatea unor alegeri parlamentare anticipate, acestea se vor desfășura conform sistemului mixt și nu proporțional, așa cum solicită Blocul „ACUM”.
Potrivit lui Candu, sesizarea Curții Constituționale (CCM) de către cei trei deputați independenți (care vor să afle dacă eventualele alegeri anticipate pot avea loc în baza sistemului proporțional n.r.) nu-și avea rostul.
„Am văzut că și colegii independenți din Parlament au făcut o sesizare la CCM, deși nu cred că era nevoie să se meargă la Curte. Lucrurile erau foarte logice. Legislația și tot ce înseamnă lege are o anumită logică, dacă procesul afost pornit. Mă refer la alegerile parlamentare din februarie. Dacă ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, atunci ele trebuie organizate pe baza aceluiași sistem. De altfel, noi schimbăm regulile în timpul jocului. Mai sunt și recomandările Comisiei de la Veneția și multe alte angajamente internaționale care spun clar că orice schimbare de sistem trebuie să fie făcute cu cel puțin un an înainte”, a declarat Candu într-un interviu pentru realitatea.md.
Deputatul democrat mai spune că pentru schimbarea sistemului electoral mai ai nevoie și de avizul pozitiv al Guvernului. „Astfel, dacă este cineva care visează că eventualele alegeri anticipate se vor organiza pe un al sistem decât mixt, greșește foarte amarnic și țin să asigur pe toți că anume alegerile parlamentare anticipate se vor organiza în același sistem - sistemul mixt”.
Andrian Candu a fost întrebat dacă PD este mulțumit de rezultatele obținute la alegeri, desfășurate pe baza sistemului mixt.
„Alegătorii au pus accent pe calitatea persoanei și a echipei pe care au ales-o, dacă vorbim de circumscripții. Mai puțin i-au interesat factorul geopolitic, chiar și elemente politice și s-au axat foarte mult pe ce înseamnă om gospodar, om care are o echipă puternică, care a făcut ceva. Sunt avantaje foarte mari în privința acestui sistem, deoarece aduce nevoile alegătorilor mai aproape de tot ce înseamnă politic și deputat. Cu regret, suntem într-un blocaj instituțional. Dacă nu am fi, cu siguranță deputații și-ar manifesta prin acțiuni concrete grija față de comunitatea din circumscripție. Dar eu sunt sigur că se va rezolva printr-un fel sau altul și noi vom avea acest Parlament funcțional în așa fel încât toți cei 51 de deputați să poată să-și realizeze și promisiunile și să aibă grijă de nevoile și necesitățile comunităților de unde au fost aleși”.
12.07.2022
14:42
13.05.2021
09:59
19.02.2021
15:59
18.02.2021
16:14
18.02.2021
11:41
12.02.2021
15:08
19.11.2020
13:32
12.11.2020
13:19
09.11.2020
13:59
05.11.2020
08:30
18.07.2026
19:06
18.07.2026
18:01
18.07.2026
17:56
18.07.2026
17:18
18.07.2026
17:05
18.07.2026
16:18
18.07.2026
16:09
18.07.2026
16:06
18.07.2026
15:59
18.07.2026
15:50
18.07.2026
15:41
18.07.2026
15:10
18.07.2026
14:53
18.07.2026
14:34
18.07.2026
14:17
18.07.2026
13:48
18.07.2026
13:18
18.07.2026
13:01
18.07.2026
12:05
18.07.2026
11:42
18.07.2026
11:16
18.07.2026
10:25
18.07.2026
10:22
18.07.2026
10:20
18.07.2026
09:47
Moldova, în topul țărilor cu cele mai mari facturi la energie în 2025: cât plătesc gospodăriile comparativ cu restul lumii
Turiști evacuați din telecabina de la Bâlea, după o defecțiune tehnică la peste 2.000 de metri altitudine
Transumanismul și „clasa inutilă”: cum vor fi împărțiți oamenii între elitele tehnologice globale și majoritatea controlată de algoritmi AI
Turist britanic ucis la o petrecere a burlacilor în Laganas: agresorul, condamnat la 12 ani de închisoare și extrădat în Grecia


















