Anchetă de serviciu în privința PROCURORULUI care NU ar fi contestat sentința blândă în privința ex-directorului SIS. PG acuză Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, că ar fi SECRETIZAT dispozitivul sentinței
2133
Procuratura Generală acuză judecătorul de caz de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, că a „secretizat în totalitate” sentința dictată pe numele fostului director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, în intenția de a convinge opinia publică de buna-credință a procurorilor în dosarul privind extrădarea ilegală a celor șapte profesori turci.
Procuratura recunoaște, însă, că dispozitivul sentinței, în partea ce nu ține de secretul de stat, urma a fi pronunțat în ședință publică, fapt nesemnalat de acuzatori, și anunță că va fi inițiată o anchetă de serviciu în privința procurorului Victor Plugaru, care a gestionat dosarul lui Vasile Botnari.
Informația privind condamnarea încă în luna iulie a lui Vasile Botnari a ieșit la iveală abia marți, fiind făcută publică de către procurorul general Alexandr Stoianoglo, potrivit căruia fostul director al SIS fusese „condamnat cu suspendare” și procurorii au expediat abia pe 8 septembrie curent un demers la Judcătoria Chișinău pentru a permite publicarea verdictului în acest caz de rezonanță.
„Sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, ce-l vizează pe Vasile Botnari a fost secretizată în totalitate de judecătorul de caz. În condițiile interesului public major, procurorul de caz a solicitat, în baza art.17 din Legea cu privire la secretul de stat, desecretizarea dispozitivului sentinței în partea ce nu conține secret de stat, pentru a informa, în condițiile legii, publicul”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
CITIȚI și DOC // Dovada că fostul director al SIS NU a fost condamnat nici măcar cu suspendare, iar procurorul general Stoianoglo ar fi ASCUNS acest lucru. Botnari s-a ales că o amendă de 88 000 de lei pentru răpirea și expulzarea profesorilor turci
Potrivit sursei citate, până în prezent instanța de judecată nu s-a expus asupra cererii procurorului și sentința constituie un document secret: „Acesta nu poate fi divulgat până la desecretizarea lui de către judecător, în temeiul aceluiași art.17 din Legea cu privire la secretul de stat”.
PG mai comunică că dispozitivul sentinței, în partea ce nu ține de secretul de stat, urma a fi pronunțat în ședință publică: „Deoarece judecătorul a omis acest lucru, Procuratura, respectând cerințele legii, a solicitat desecretizarea verdictului judecătoresc pentru a putea informa publicul”.
Totodată, PG susține că va fi inițiată o anchetă de serviciu în privința procurorului Victor Plugaru, cel care a gestionat dosarul lui Vasile Botnari și nu ar fi atacat sentința în instanța ierarhic superioară, deși a cerut doi ani de închisoare pe numele lui Botnari, dar acesta a fost condamnat doar la o amendă de 88 de mii de lei: „În contextul pretențiilor cu privire la prestația procurorului care a gestionat acest dosar, s-a dispus efectuarea unei anchete de serviciu în cadrul căreia vor fi stabilite obiectiv toate circumstanțele de fapt ale acestui caz, ținând cont de principiul independenței procesuale a acuzatorului de stat și de responsabilitatea lui în raport cu toate elementele relevante ale cazului”.
CITIȚI și VIDEO // Judecătorul care a luat hotărârea controversată în privința ex-directorului SIS, promovat de Igor Dodon: „Lucrurile se aranjează: un judecător numit la timpul potrivit, un dosar SECRETIZAT și o contestația care nu este depusă la timp...”
PG mai adaugă că această decizie nu ar fi fost desecretizată și din cauza legislației imperfecte. „Au fost constatate mai multe carențe în reglementările legale ale procesului penal cu elemente ce conțin secret de stat. În acest sens, urmează să fie elaborat un proiect de lege și nota de argumentare corespunzătoare, prin care să fie completat Codul de procedură penală cu norme ce ar urma a fi preluate din Legea cu privire la secretul de stat și detalizată procedura penală atât la etapa de urmărire penală, cât și la judecarea cauzei, dar și la pronunțarea hotărârilor judecătorești”, se mai arată în comunicat.
De menționat că opinia publică, dar și mai mulți politicieni din opoziție au condamnat faptul că ex-directorul SIS, Vasile Botnari, s-a ales doar cu o amendă de 88 000 de lei pentru expulzarea ilegală a șapte profesori turci într-un proces secretizat. Mai mult, decizia primei instanțe nu ar fi fost contestată la Curtea de Apel Chișinău, deși procurorii au cerut ca Botnari să primească doi ani de pușcărie.
301
Însoțitoare de zbor KLM, internată la Amsterdam și testată pentru hantavirus după ce soțul i-a murit de aceeași boală
07.05.2026
13:37
280
Maia Sandu discută la Chișinău cu Grupul COELA despre reforme și parcursul european al Republicii Moldova
07.05.2026
11:52
307
MEC lansează seturi standardizate de itemi pentru tezele semestriale la liceu, pentru reducerea birocrației și evaluare unitară la nivel național
07.05.2026
10:49
368
Turc dat în urmărire internațională de Germania, condamnat la 3 ani de închisoare în Moldova pentru acte de identitate false și tentativă de azil ilegal
342
Argentina caută sursa hantavirusului după moartea turiștilor olandezi: anchetă extinsă pe traseul croazierei și verificarea rozătoarelor din Ushuaia
07.05.2026
09:49
626
ULTIMA ORĂ // MAJORITATE COVÂRȘITOARE PENTRU REUNIFICARE: 71,9% dintre români ar vota „PENTRU” Unirea cu Republica Moldova
389
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Bălți pentru noi proiecte de dezvoltare și sprijinirea tinerilor și antreprenorilor
07.05.2026
08:24
398
Horoscopul zilei 07.05.2026
06.05.2026
23:58
534
Expansiunea centrelor de date pentru inteligență artificială forțează Microsoft să reevalueze țintele de energie curată
06.05.2026
22:45
598
Cum a pierdut Elon Musk controlul asupra OpenAI: dezvăluirile lui Greg Brockman despre ruptura din 2017 și războiul legal din 2024
115
Însoțitoare de zbor KLM, internată la Amsterdam și testată pentru hantavirus după ce soțul i-a murit de aceeași boală
07.05.2026
13:37
250
Maia Sandu discută la Chișinău cu Grupul COELA despre reforme și parcursul european al Republicii Moldova
07.05.2026
11:52
285
MEC lansează seturi standardizate de itemi pentru tezele semestriale la liceu, pentru reducerea birocrației și evaluare unitară la nivel național
07.05.2026
10:49
348
Turc dat în urmărire internațională de Germania, condamnat la 3 ani de închisoare în Moldova pentru acte de identitate false și tentativă de azil ilegal
319
Argentina caută sursa hantavirusului după moartea turiștilor olandezi: anchetă extinsă pe traseul croazierei și verificarea rozătoarelor din Ushuaia
07.05.2026
09:49
588
ULTIMA ORĂ // MAJORITATE COVÂRȘITOARE PENTRU REUNIFICARE: 71,9% dintre români ar vota „PENTRU” Unirea cu Republica Moldova
370
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Bălți pentru noi proiecte de dezvoltare și sprijinirea tinerilor și antreprenorilor
07.05.2026
08:24
383
Horoscopul zilei 07.05.2026
06.05.2026
23:58
522
Expansiunea centrelor de date pentru inteligență artificială forțează Microsoft să reevalueze țintele de energie curată
06.05.2026
22:45
585
Cum a pierdut Elon Musk controlul asupra OpenAI: dezvăluirile lui Greg Brockman despre ruptura din 2017 și războiul legal din 2024
06.05.2026
22:23
563
DOJ dezvăluie: grupare de ransomware din Rusia a folosit baze de date guvernamentale pentru a șantaja victimele
06.05.2026
22:05
537
Startup-ul Braintrust confirmă acces neautorizat la AWS și cere tuturor clienților rotația cheilor API
06.05.2026
20:51
718
Ușoară răcorire și cer parțial noros în Republica Moldova, joi 07.05.2026
06.05.2026
20:07
618
Google schimbă căutarea cu AI: sfaturi „de la experți” din Reddit și forumuri online în răspunsurile afișate
06.05.2026
18:40
602
Apple plătește 250 de milioane de dolari pentru a închide procesul privind promisiunile întârziate de AI pentru Siri și iPhone 15-16
06.05.2026
17:40
591
Valul AI împinge Samsung peste pragul de 1 trilion de dolari și schimbă echilibrul industriei cipurilor
06.05.2026
17:35
667
Maia Sandu marchează la Chișinău 25 de ani de parteneriat cu Carolina de Nord și decorază liderul Gărzii Naționale americane
06.05.2026
15:59
594
Republica Moldova și Azerbaidjan consolidează cooperarea agroalimentară și capacitatea de export
581
ÎCCJ stabilește că actul medical din clinicile private nu este activitate economică
06.05.2026
15:30
726
MEC vrea pedepse mai dure în Codul penal și contravențional pentru comerțul cu teze de licență și master în universități
06.05.2026
14:28
658
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
06.05.2026
13:45
726
Milioane confiscare și ani grei de pușcărie pentru oamenii lui Șor. Justiția lovește în schema de finanțare a protestelor plătite
06.05.2026
13:42
656
Moldova deschide negocierile pentru curse aeriene directe cu Bosnia și Herțegovina
06.05.2026
13:02
729
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
06.05.2026
12:51
700
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.11
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














