Amintiri despre „singuraticul celebru”, Mihai Volontir: „Dumnezeu i-a dat o ploaie întreagă...”

Valoare // Cea mai mare descoperire pe care a avut-o maestrul în cinematografie este Dimitrie Cantemir

Ultimele aplauze pentru maestrul Mihai Volontir au răsunat cu o săptămână în urmă, atunci când actorul a fost petrecut pe ultimul drum. Amintirea acestuia însă a rămas vie printre miile de oameni care l-au îndrăgit. Despre cel mai mare rol al său, dar și despre modestia și singurătatea maestrului ne povestește actorul Vitalie Rusu.

Dle Rusu, când l-ați întâlnit prima dată pe maestrul Mihai Volontir?

L-am cunoscut în anul 1958, la un an după fondarea Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Mihai Volontir juca rolul surugiului în spectacolul „Chirița în provincie”. Era haios și așa mi-a rămas în minte. A fost o generație de actori extraordinari, care au făcut și care mai fac teatru precum Mihai Ciobanu, Anatol Pânzaru, Lidia Noroc, Mihai Grecu, Eufrosinia Dobândă, Emilia Lupan ș.a. Dar, din păcate, unii nu mai sunt printre noi.

Maestrul a fost cel care a dus faima acestui teatru prin filmele în care a jucat în Rusia și peste hotarele ei. Cronicarul Pavel Proca a scris că Mihai Volontir era „un surugiu al teatrului din Bălți, care a dus cu el căruța cu paiațe”.

Ați spus anterior că cel mai mare rol pe care l-a jucat maestrul este cel al lui Dimitrie Cantemir. Prin ce excelează acesta?

Mulți consideră că Budulai din filmul „Țiganul” este cel mai mare rol, dar eu sunt mai rezervat asupra acestei remarci, pelicula e o melodramă, un film adresat mai mult femeilor. El a jucat, într-adevăr, extraordinar. Întâlnirea cu feciorul este o scenă irepetabilă. Numai cu talentul lui atât de mare putea să joace astfel. Însă, cea mai mare descoperire pe care el a avut-o în cinematografie este Dimitrie Cantemir.

Actorul a intuit foarte bine geniul lui Dimitrie Cantemir. Am reținut o frază de Mihail Sadoveanu, care scrie că „cel mai greu război, pe care l-a dus Ștefan cel Mare, a fost să lupte cu boierii moldoveni”. Până astăzi nimic nu s-a schimbat. Realitățile despre care scrie Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei” sunt aceleași. Mihai Volontir l-a studiat, dar cred că l-a și intuit pe „nefericitul Cantemir”. Regretatul cronicar Pavel Proca scria că maestrul a fost „un domnitor între artiști și un artist între domnitori”.

Cum a reușit Mihai Volontir să fie atât de intuitiv, mai ales că nu a avut studii actoricești?

Profesia aceasta nu se învață. Mihai a fost un autodidact. Școala te poate îndruma, dar dacă nu ai acea picătură de la Dumnezeu, poți să ai cel mai bun profesor, că nu... Lui Mihai, Dumnezeu i-a dat o ploaie întreagă. Mihai Volontir a studiat când activa deja la teatru, cu Boris Harcea, primul său profesor și primul său regizor de la Bălți. Era unicul om, care a format acest geniu. Chiar și în zilele de odihnă, Mihai Volontir se ducea la acest profesor.

Cu toate acestea, actorul putea fi un pedagog extraordinar. El știa să explice. După ce s-a reîntors la Bălți, trebuia să deschidă o școală de teatru, pentru că avea ce transmite. Din păcate, maestrul nu a avut discipoli. Toți cei care au stat lângă el nu au luat nimic din cultura și inteligența lui.

Domnule Rusu, ce credeți că îl făcea pe maestru să se reîntoarcă mereu la Teatrul Național din Bălți?

Mihai Volontir ținea atât de mult la teatru, încât hrănea și câinii din curtea acestuia, deși după tot succesul lui trebuia să fie primit ca un rege. Mihai Volontir se filma la Moscova sau în Țările Baltice, apoi venea și juca în sate. Nu a avut niciodată pretenții. Nu s-a lăudat niciodată cu succesele lui. Țin minte că a fost președintele Festivalului de Teatru într-un an și a dat locul întâi unui spectacol al teatrului din Bălți. L-am întrebat de ce, iar el mi-a spus: „Vitalie, dacă nu le dau eu la ai mei, cine să le dea?”.

Cum a fost Mihai Volontir în afara scenei?

Părerea mea este că Mihai Volontir a fost un singuratic, pe care multă lume nu l-a înțeles. A avut noroc de casa în care a locuit cu Eufrosinia Dobândă, soția lui pe care o cunosc foarte bine și care s-a dedat lui Mihai, mai ales în ultimii ani când a avut mare grijă de el. Eufrosinia a fost colacul lui de salvare. Un cronicar scria că maestrul a crescut în pădurea Șoldăneștilor, unde tatăl său era pădurar. Cobora din „Moartea căprioarei” de Nicolae Labiș. Cred că de acolo a venit setea de a imita nu doar mintal, dar și vizual niște personaje pe care le-a crescut în sine.

Cineva povestea la televizor că este cel mai indicat să vorbească, pentru că s-au născut într-un sat și s-au jucat în țărână împreună. Dacă eram acolo, i-aș fi spus: „Domnul meu, tu te-ai jucat în țărână, dar noi împreună cu Mihai Volontir am înghițit praful scenei și praful drumurilor, când jucam spectacole în sate pe timpul Uniunii Sovietice”.

Maestrul s-a filmat în multe țări, dar cât de apreciat era Mihai Volontir acasă?

Zilele acestea l-am văzut la televizor și vorbea cu mâhnire că în unele filme, precum „Dimitrie Cantemir”, nu este vocea lui. E adevărat că, dacă vocea lui moale, dar cu fermitate de aristocrat, ar fi pronunțat cuvintele, pelicula era cu o treaptă mai sus. Chiar și când se filma la ruși era vocea sa, cu accentul său, dar aici alt actor făcea sonorizarea.

La noi nu mai există criteriul valoric. Astăzi este foarte ușor să faci teatru dacă șochezi. Mihai Volontir n-a vrut să șocheze. El juca personajul. Era un om care știa să se apropie de orice rol, dar a fost prea puțin mângâiat de critica de teatru din Republica Moldova. Teatrul moare după ce se lasă cortina, dar Mihai Volontir va rămâne mereu în amintirea noastră prin filmele sale.

Vă mulțumim!