Alocații de stat, DUBLATE pentru veterani
2505
Veteranii de război ar putea beneficia gratuit de prima de asigurare medicală obligatorie, dar și de alocații sociale de stat în mărime dublă - de la 250 la 500 de lei.
Parlamentul a aprobat, astăzi, un proiect de lege care prevede acordarea în mod gratuit a primei de asigurare medicală obligatorie veteranilor, dar și cetățenilor Republicii Moldova care domiciliază pe teritoriul țării, dar primesc pensii de asigurări sociale din partea altor state.
Prin proiect se propune, de asemenea, modificarea legislației ce reglementează sistemul de asigurări obligatorii de asistență medicală și, respectiv, acordarea tuturor cetățenilor Republicii Moldova a posibilităților egale în obținerea asistenței medicale gratuite în instituțiile de sănătate din țară. În prezent, pensionarii care primesc pensii pentru limita de vârstă peste hotare nu beneficiază de prima de asigurare medicală obligatorie.
O altă modificare prevede majorarea cuantumului alocației sociale de stat, de la 250 de lei la 500 de lei, soților/soțiilor supravieţuitori ai participanţilor la cel de-al Doilea Război Mondial sau la acţiuni de luptă în timp de pace, căzuţi la datorie, sau ai participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl decedaţi, sau ai persoanelor cu dizabilităţi de pe urma războiului decedate.
Se propune ca noile prevederi să intre în vigoare la 1 iulie 2020.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















