Un cioban din Telenești s-a infectat cu Antrax
2458
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din satul Zgărdeşti, raionul Teleneşti s-a infectat cu Antrax. Diagnosticul a fost confirmat prin investigaţii de laborator, anunță Centrul Național de Sănătate Publică (CNSP).
Bărbatul s-a adresat după ajutor medical pe 17 august și a fost internat în Spitalul Raional Telenești. Bolnavul acuza slăbiciune, avea febră, ulcere pe degete şi inflamaţie a braţului şi antibraţului mâinii drepte.
În cadrul anchetei epidimiologice s-a stabilit că bărbatul lucra cioban în satul Zgărdeşti și pe 8 august a sacrificat o capră fără a consulta medicul veterinar.
Semnele de boală au apărut pe 14 august, iar peste trei zile bărbatul a venit la spitalul rational. Pe 19 august, pacientul a fost transferat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „T.Ciorbă” din capitală. Acum, starea pacientului este de gravitate medie.
În prezent, specialiştii realizează un șir de măsuri de combatere şi profilaxie a focarului de Antrax.
Amintim că anul trecut au fost înregistrate mai multe cazuri de îmbolnăvire cu Antrax. În localitatea Vadul lui Isac din raionul Cahul câțiva bărbați care lucrau la o fermă privată s-au infectat după ce au sacrificat mai multe vite. Alte trei persoane s-au îmbolnăvit la o fermă din satul Vădeni, raionul Soroca.
10.09.2014
15:36
03.07.2013
17:22
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
17.09.2026
05:17
17.09.2026
03:54
17.09.2026
03:00
17.09.2026
01:02
17.09.2026
00:07
16.09.2026
23:46
16.09.2026
23:19
16.09.2026
23:13
16.09.2026
22:52
16.09.2026
21:38
16.09.2026
21:29
16.09.2026
20:52
16.09.2026
20:46
16.09.2026
20:37
16.09.2026
20:10
16.09.2026
19:47
16.09.2026
19:29
16.09.2026
19:20
16.09.2026
18:49
16.09.2026
17:54
16.09.2026
17:50
16.09.2026
17:42
16.09.2026
17:40
16.09.2026
17:39
16.09.2026
17:30
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria

















