Albinarul fără picioare

Exemplu // Deși nu are picioare, îngrijește de gospodărie și vrea să meargă la serviciu

Pe nenea Victor l-am găsit muncind prin ogradă. Repara o motocicletă și discuta cu nepoțica de doar un anișor. Ne-au primit cu brațele deschise și ne-au făcut cunoștință cu gospodăria. Îngrijită și aranjată.

De mai mulți ani, bărbatul este lipsit de ambele picioare. Mama și soția i-au decedat anul trecut și, de atunci, îngrijește singur casa. Sprijin și ajutor îi sunt cele două fete, mai ales mezina de 14 ani, care este „băiatul și fata tatei”.

Nea Victor are 57 de ani și locuiește în satul Albina din raionul Cimișlia. Este un om energic, prietenos și mereu pus pe glume. Tot satul îl cunoaște pentru mierea și măiestria sa în apicultură.

O clipă de neatenție l-a lăsat fără picioare

Avea 17 ani și era în armată. A fost trimis la Riga pe atunci, unde i s-a oferit misiunea de tanchist. Mai avea jumătate de an până la finele acesteia, dar o clipă de neatenție i-a dat viața peste cap. Într-un moment când a ieșit din tanc, i-a căzut peste picior capacul de la mașina blindată.

Chiar dacă i-a fost afectat doar un deget, a fost suficient pentru producerea unei cangrene.

„M-au trimis la Chișinău unde mi-au făcut transfuzie de sânge. Asta a durat un an de zile. Boala se agrava, iar medicii au fost nevoiți să-mi taie o parte din picior. Mi-au pus proteză și am plecat acasă. Eu m-am apucat de lucru. Piciorul nu s-a tratat, pentru că nu mi-au spus cum este corect și cum trebuie să pun proteza. Ea trebuia scoasă la anumite intervale de timp, măcar din oră în oră. Eu însă o puneam dimineața, toată ziua eram la lucru și o scoteam tocmai seara. Din cauza asta, am avut complicații mari și peste o lună a fost nevoie să taie iar din picior”, oftează bărbatul. Imediat după a doua operație, și-a cumpărat două cârje. Încet, încet, dar mergea în continuare la muncă.

Așa s-a descurcat până în 2007, când cangrena i-a afectat și al doilea picior. A fost tăiat și acesta, de tot, după lungimea primului. De atunci, neaVictor se deplasează în scaunul cu rotile sau se sprijină în mâini prin ogradă.

Îndrăgostit de albine

A absolvit patru clase în sat și doi ani de scoală în Ucraina. După ce a suferit complicațiile la picior, a rămas și fără postul de tractorist.

Norocul a vrut ca, într-o bună zi,eroul nostru să se întâlnească cu șeful de la albinăria din sat. Acesta l-a înscris la cursuri, i-a achitat studiile și, în scurt timp, fostul tractorist devine albinar. A îndrăgit meseria și muncea cudăruire.

„Îngrijeam 80 de familii de albine. Eram acolo zi și noapte. Eu taman venisem din armată și eram la pescuit când m-am întâlnit cu șeful de la albinărie. Ne cunoșteam foarte bine. El mi-a dat bani și m-a înscris la lecții. A zis că are nevoie de oameni la lucru, dar să fie specialiști. Și așa am ajuns să fiu albinar. Timp de 11 ani am muncit acolo. Anul trecut, când a murit soția, am lăsat lucrul. Trebuie cineva să se ocupe de casă, de fiică. Am câțiva stupi de albine acasă. Mai vând miere, căci doar cu pensia nu mă întrețin”, ne spune bărbatul.

130 de ruble l-au salvat de alcoolism

Părinții lui nenea Victor au decedat. Anul trecut și-a pierdut și soția. I-au mai rămas doar sora cea mică, fiicele și rudele din sat.

Fratele și una dintre surori au decedat din cauza alcoolului. A suferit și dânsul de patima beției, dar a reușit să treacă peste acest viciu. De 17 ani nu a mai băut nicio picătură de alcool și este foarte mândru de acest fapt.

„A fost o perioadă când beam și eu mult alcool. Dădeam toți banii pe băutură. Lucram tractorist și un brigadier mi-a zis că sunt prea tânăr ca să mă distrug în așa hal. M-a luat cu el într-un centru medical unde am stat câteva zile. Mi-a zis că, dacă vreau să ies de acolo și să lucrez mai departe, va trebui să nu mai beau. Să-i duc 130 de ruble și el va avea grijă să mă codeze. Așa a și fost. El mai închina câte un pahar de vin, dar pe mine nu mă lăsa. De atunci, m-am lăsat de băutură și sunt foarte fericit. Nu-mi mai trebuie să cad pe jos, să miros urât sau să mă arate lumea cu degetul. Mulțumesc mult că m-a ajutat, poate dacă mai continuam să beau, ajungeam și eu ca și fratele”, povestește bărbatul.

Îi plac animalele, dar este nevoit să le vândă

Anișoara, fiica cea mică, este acum în clasa a VIII-a. Se descurcă bine și la scoală, și acasă. Ea face mâncare și are grijă de treburile casnice. Nu se plânge de nimic, spune că face totul din plăcere. Au avut porci și o vacă, dar au fost nevoiți să le vândă, nu se mai puteau descurca cu ele. Fiica mai mare este măritată și s-a mutat la casa soțului. Au o fetiță, care stă la bunel când părinții pleacă la muncă. NeneaVictor are și un fiu vitreg, acesta consuma alcool, fura, crea probleme și a fost alungat de acasă.

„Am avut multe animale prin jurul casei. Le-am vândut după ce a murit soția, că nu mai are cine să mă ajute cu ele. Am lăsat doar calul. Fiica cea mică are grijă și vorbește cu el. Degrabă ea va trebui să plece mai departe la studii, aici nu are ce face și îi trebuie o profesie. Eu rămân singur acasă. Dacă nu mă voi putea descurca, voi vinde și calul. Când trăia soția, era și fiul ei din prima căsătorie. Băiatul mă ajuta, dar după ce a murit soția, acesta s-a apucat de băut. Fura bani de acasă, venea murdar, beat, făcea probleme și l-am trimis la tatăl lui biologic. S-a dus și acum tot pe la bar îi văd în fiecare zi”, spune necăjit bărbatul.

Cunoscut și sprijinit de tot satul

Bărbatul încearcă să se descurce și să se întrețină cinstit. Primește pensie, vinde miere și mai împrumută căruța cu calul. Chiar dacă nu prea îi ajung banii primiți, nu se plânge nimănui. Este prieten și se înțelege cu toată lumea. Se deplasează în scaunul cu rotile, cu trăsura sau motocicleta pe care o are de la tatăl său. „Numai ajung la magazin și strig fetele, ele repede ies afară și îmi aduc ce-mi trebuie. Nu mai este nevoie să cobor. Ne ajutăm cu toții. Când este nevoie de prășit, vine fiica și cumetrele. Când au nevoie de trăsură, eu deja le ajut și tot așa. Am finii, nașii, prietenii și cu ei nu mă pierd”, povestește gospodarul.

Vrea să-și pună proteze și să meargă la muncă

Nenea Victor nu stă nicio clipă și mereu este undeva cu treburi. „Dacă stau, mă dor picioarele, trebuie să mă mișc toată ziua ca să pot dormi noaptea”, spune apicultorul. Își dorește proteze noi, în special proteze cu vacuum, pentru a se putea deplasa ușor și a merge din nou la muncă. A discutat cu medicul și acum așteaptă răspunsul.

„Am vorbit cu medicul și mi-a zis că acum nu au material. Mi-a dat speranțe și a spus că va face tot posibilul să-l găsească. Voi merge să-mi ia dimensiunile. Eu nu voi sta mult, aștept ca fiica să fie în vacanță și să plec la spital. Cred că în curând voi merge pe picioarele mele. La serviciu mă așteaptă și mă cheamă în fiecare zi. Le trebuie specialist, cât pot sta eu acasă? Trebuie să muncim și să trăim mai departe!”, zâmbește optimist albinarul.