Al doilea oraş din România, după Bucureşti, care ar putea avea metrou
1991
Mediafax
Firme din Japonia sunt interesate de proiectul de construire a metroului la Cluj-Napoca, pentru care se va realiza, într-o primă etapă, studiul de prefezabilitate, care va oferi informaţii despre costuri şi traseu, declară primarul Emil Boc, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Emil Boc a declarat, joi, presei că realizarea metroului este un obiectiv pe termen lung, în condiţiile în care municipiul Cluj-Napoca va ajunge la un milion de locuitori peste 20-30 de ani, iar la acel moment va fi prea târziu ca autorităţile să se gândească la un astfel de proiect.
„Avem un buget aprobat care prevede şi realizarea unui studiu de prefazabilitate pentru realizarea metroului la Cluj-Napoca. Am fost contactaţi de reprezentanţii unor firme japoneze care au văzut interesul Clujului pentru metrou, le-am spus că sunt bineveniţi pentru o discuţie preliminară, aşa cum vom purta discuţii cu toţi cei interesaţi de a veni pentru realizarea proiectului de metrou. Ne interesează acum să culegem toate datele necesare pentru a realiza cel mai bun caiet de sarcini în vederea realizării studiului de prefezabilittate, după care oricine, din Japonia până în SUA, poate veni la Cluj să se implice în acest proiect. Este un proiect pe termen lung, Clujul se va duce spre un milion de locuitori în 20-30 de ani, iar la acel moment va fi prea târziu să ne gândim la un proiect de metrou”, a spus Boc.
Acesta a subliniat că studiile de prefezabilitate şi fezabilitate vor arăta cât din metrou va fi de suprafaţă, cât subteran, câte staţii va avea, unde vor fi intrările şi ieşirile, costurile şi schema de finanţare.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol















