A câştigat zece milioane de euro la loto, iar acum doarme în pădure
3779
În 2002, Michael Carroll a câştigat peste zece milioane de euro la loto, iar acum nu mai are niciun ban şi lucrează într-o fabrică de biscuiţi pentru un salariu de 200 de lire pe săptămână.
Publicația „Daily Mail” scrie că, după câştigarea premiului, Carroll a împărţit patru milioane prietenilor şi familiei, şi-a cumpărat o vilă, iar în curtea ei şi-a construit un circuit pe care organiza curse.
De-a lungul anilor, bărbatul a risipit milioane pe alcool, droguri, pariuri şi femei. În 2004, Carroll a petrecut cinci luni în închisoare pentru că şi-a terorizat vecinii, iar în 2006 a fost închis din nou, timp de nouă luni, deoarece nu a vrut să se supună unui test antidrog.
În 2010 a început să-şi caute de lucru. Atunci a devenit atât de sărac încât dormea într-un cort din pădure. „A trebuit să dorm în pădure timp de o săptămână pentru că nu aveam unde să stau şi n-aveam un job. Atunci mi-am dat seama că trebuie să-mi pun viaţa în ordine", îşi aduce aminte Carroll, citat de Realitatea.net.
Carroll recunoaşte că era un puştan de 19 ani care a luat-o razna cu atât de mulţi bani pe mână.
Bărbatul continuă să joace la loto şi dacă ar câştiga din nou spune că ar ajuta copiii care au probleme cu drogurile şi ar emigra în Australia.
13.01.2018
20:09
07.01.2018
17:46
07.01.2018
10:34
26.11.2017
14:01
19.10.2017
07:00
05.09.2017
19:01
08.04.2017
10:30
11.01.2016
08:00
29.10.2015
16:19
08.03.2014
10:40
05.03.2014
17:30
18.09.2026
09:23
18.09.2026
07:35
18.09.2026
07:26
18.09.2026
06:27
18.09.2026
05:56
18.09.2026
05:00
18.09.2026
03:10
18.09.2026
02:16
18.09.2026
02:06
18.09.2026
01:37
18.09.2026
00:59
18.09.2026
00:20
18.09.2026
00:02
18.09.2026
00:01
17.09.2026
23:52
17.09.2026
23:45
17.09.2026
23:29
17.09.2026
23:24
17.09.2026
23:19
17.09.2026
22:57
17.09.2026
22:44
17.09.2026
22:43
17.09.2026
22:27
17.09.2026
22:11
17.09.2026
20:35
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”

















