Stiri
Numărul persoanelor care au avut de suferit în urma celor două explozii produse aseară în orașul american Boston se ridică la 144. Cel puţin zece răniți au membrele amputate, iar trei persoane au murit printre care și un copil, în vârstă de opt ani.
Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din SUA a calificat exploziile ca fiind atacuri teroriste, iar președintele american Barack Obama a promis că autorii vor fi reținuți. Potrivit presei americane, există deja un suspect. Este un un cetățean saudit în vârstă de 20 de ani care se află la un spital din oraş. Nu se ştie cu claritate dacă suspectul a fost rănit în atentate sau a suferit un şoc traumatic.
"Încă nu știm cu siguranță cine a făcut acest lucru. Nu trebuie să ne grăbim cu concluziile. Dar vom afla cine sunt autorii şi de ce au făcut asta; vor fi aduşi în faţa justiţiei", a declarat Obama, citat de Mediafax.
Anchetatorii FBI urmează să stabilească dacă este vorba de un complot terorist intern sau de unul internaţional.
Tot aseară, a avut loc o a treia explozie la Biblioteca J.F. Kennedy din Boston, după aproximativ două ore de la atentatul terorist de la maraton. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Şeful poliţiei din Boston a declarat că este foarte probabil ca cele trei incidente să aibă legătură între ele.
Presa americană mai scrie că au fost depistate și dezamorsate alte două dispozitive explozive în Boston, însă nu au fost anunțate zonele în care au fost găsite.
Precizăm că Maratonul din Boston a fost organizat cu ocazia Zilei Patrioţilor, marcată în a treia zi de luni din aprilie începând cu anul 1897.
144 de răniți după atacul terorist din Boston.Poliția a reținut un suspect
International
16.04.2013
10:19
2103

Stiri relevante
31.08.2015
18:20
4435
Un film moldovenesc a luat TREI PREMII în America
13.10.2014
13:51
2562
FOTO // O capsulă a timpului, ascunsă acum 113 ani, a fost descoperită. Ce se AFLA în ea
02.05.2013
12:30
2223
Atentatul din Boston // Încă trei suspecți ARESTAȚI
03.03.2017
10:40
6436
Planul BREXIT a fost respins. Camera Lorzilor vrea protejarea cetăţenilor UE. Ce mai poate face acum premierul May
24.03.2015
16:26
6942
Fondatorul WikiLeaks vorbește despre ASASINII lui Nemțov
02.03.2014
12:22
6672
GRAV // Forțele armate din Crimeea au trecut sub controlul autorităților din peninsulă
17.09.2013
14:13
23734
A pus o ICOANĂ cu IISUS într-un STUP DE ALBINE şi a RĂMAS UIMIT când l-a deschis
10.09.2013
17:36
13439
ACCIDENT CUMPLIT: Cel puţin 43 de persoane au murit pe loc, după ce autocarul a căzut în prăpastie
09.09.2013
14:19
3557
Dezvăluire surprinzătoare despre dictatorul nord-coreean
09.09.2013
08:55
3130
Cel mai mic oraş din lume: are doar 17 locuitori
08.09.2013
20:53
2235
Exit-poll // Canditatul lui Putin câştigă funcţia de primar al Moscovei
08.09.2013
12:56
2451
Un nou stat în Europa: Vor referendum pentru independenţă
31.08.2015
18:20
13.10.2014
13:51
02.05.2013
12:30
03.03.2017
10:40
24.03.2015
16:26
02.03.2014
12:22
17.09.2013
14:13
10.09.2013
17:36
09.09.2013
14:19
09.09.2013
08:55
08.09.2013
20:53
08.09.2013
12:56
Top stiri
02.11.2026
19:00
41
La Londra, Moldova și Regatul Unit au discutat parteneriatul strategic și reintegrarea
02.11.2026
18:54
71
Reforma administrației locale, discutată cu reprezentanții autorităților locale
02.11.2026
18:48
144
România, printre țările în care șomerii petrec cel mai mult timp căutând un loc de muncă
02.11.2026
18:14
291
Iranul spune că poate redeschide Strâmtoarea Ormuz în două zile, dacă îi sunt îndeplinite condițiile
02.11.2026
18:14
238
MEC formează specialiști pentru predarea limbii române ca limbă nematernă, după standarde europene
02.11.2026
17:58
292
Dosarul electronic de sănătate, construit pe securitate și încredere
02.11.2026
17:43
268
Bart De Wever și-a prezentat demisia după blocajul negocierilor pentru bugetul Belgiei
02.11.2026
17:33
403
Sondajele din ajunul alegerilor din SUA indică un avantaj pentru democrați
02.11.2026
17:24
351
Congelatoare din zeci de supermarketuri europene, afectate de un al doilea presupus atac cibernetic
02.11.2026
15:36
364
România și Republica Moldova își unesc experiența pentru îmbunătățirea examenelor naționale
02.11.2026
14:42
401
MEC continuă formarea profesorilor pentru îmbunătățirea predării
02.11.2026
13:52
493
Atacurile rusești au fost reluate în regiunea Herson după armistițiul de la Oleşkî
02.11.2026
13:48
371
Parlamentul a adoptat 29 de acte normative în luna octombrie
02.11.2026
12:43
484
Femeie de 67 de ani, reținută într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei
02.11.2026
12:41
439
Delegația Poliției a explorat tehnologii de securitate la un forum internațional de la Praga
02.11.2026
12:36
0
VIDEO // Rădăcini românești cusute cu mii de ace la Bălți: Povestea femeilor care duc mai departe tradiția Iei cu sprijinul României
02.11.2026
12:19
523
Horoscopul zilei 02.11.2026
02.11.2026
12:13
792
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
02.11.2026
11:50
436
Echipajul simulării unei misiuni NASA pe Marte a ieșit din izolare după 378 de zile
02.11.2026
11:38
507
Rușii ar fi folosit armistițiul din Oleşkî pentru a aduce echipamente și a-și consolida pozițiile
02.11.2026
11:24
507
Senatorul Chris Murphy, internat după ce a suferit un accident vascular cerebral
02.11.2026
11:23
443
IGP caută soluții moderne pentru coordonarea intervențiilor
02.11.2026
11:11
1084
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
02.11.2026
11:01
432
Studenții USM au vizitat Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
02.11.2026
10:46
471
Fosta secretară de stat, trimisă în judecată pentru trafic de influență
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
Actualitate
Parteneri
Stiri
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri