Ziua Europei: UE desfășoară proiecte menite să îmbunătățească DIRECT viața a peste un milion de cetățeni ai R. Moldova
2315
Proiectele desfășurate de Uniunea Europeană în R. Moldova vizează îmbunătățirea calității vieții pentru cel puțin un milion de oameni, dar și reformarea sectoarelor-cheie din republică.
Într-un mesaj video cu ocazia Zilei Europei, șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, susține că, datorită sprijinului de la Bruxelles, peste 15 00 de oameni din R. Moldova au acum apă potabilă la robinete, cinci orașe și peste 220 de clădiri publice, inclusiv școli și grădinițe, se încălzesc acum mai ieftin, iar 700 de kilometri de drumuri au fost reabilitate cu bani europeni.
De asemenea, UE ajută R. Moldova să-și îmbunătățească sistemul educațional și aduce la Chișinău cele mai bune practici europene în diferite domenii.
Peter Michalko invită cetățenii R. Moldova să vină, pe 12 și 13 mai curent în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din centrul capitalei, pentru a marca Ziua Europei. Aici, ambasadele statelor membre ale UE vor prezenta cultura și gastronomia fiecărei țări în parte, copiii vor avea parte de distracții, iar doritorii vor putea afla mai multe informații despte proiectele europene implementate în R. Moldova.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
13.11.2026
19:00
13.11.2026
18:55
13.11.2026
18:34
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”


















