Stiri

Zeci de operatori de la Serviciul 112 au fost instruiți de experți din România: Peste 2,5 milioane de apeluri înregsitrate până acum

Social 11.12.2018 16:36 Vizualizări1979
Zeci de operatori de la Serviciul 112 au fost instruiți de experți din România: Peste 2,5 milioane de apeluri înregsitrate până acum

Timp de aproape un an, atât reprezentanții din conducere, cât și peste 40 de operatori ai Serviciului 112 de la Chișinău au avut parte de un modul de instruire cu experți veniți din România. Cele mai importante rezultate au fost scăderea timpului de reacție la preluarea apelurilor de urgență, cât și trierea apelurilor non urgente, a menționat astăzi directorul Serviciului Național Unic pentru apelurile de Urgență 112, Liviu Oboroc, în cadrul conferinței de totalizare a proiectului „Sprijin pentru instituirea sistemului unic de urgență 112 în Republica Moldova”, realizat cu sprijinul României și al Suediei, în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicații Speciale din România.

„În luna mai, la câteva luni de la lansare, reușeam să preluăm 52-54 de apeluri în cinci secunde. În prezent, am ajuns la o cifră de 64 de apeluri preluate în primele cinci secunde. Din totalul celor peste 2,5 milioane de apeluri înregistrate până acum, 64% la preluăm în primele cinci secunde”, a menționat Liviu Oboroc, citat de „Radio Chișinău”.

În prezent cea mai mare problemă cu care se confruntă Serviciul 112 din Republica Moldova sunt apelurile non urgente, care constituie aproape 70 la sută din numărul total. În acest sens urmează să fie organizate campanii de conștientizare în masă.

„S-a oferit expertiza modului în care se răspunde și a modului în care, după ce răspunde un operator, se transmite informația la ambulanță, poliție, pompieri. Modul în care răspund și grila de întrebări adresate. În asta a constat ajutorul nostru. Nu doar în privința infrastructurii tehnice, cât și în privința managementului operațional. Cine răspunde și către cine se îndreaptă apelul”,a declarat Cătălin Harnagea, directorul general al Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare –RoAid, compania care a oferit expertiză tehnică și a instruit operatorii de la Chișinău..

Numărul unic 112 pentru apelurile de urgență funcționează non-stop și este activ pe teritoriul R. Moldova de la 29 martie curent. Serviciul a integrat și apelurile către numerele 901, 902 și 903 folosite pentru apelarea pompierilor, poliției și a ambulanței.

Crearea Serviciului 112 este o prevedere a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4339 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 03.07.2026 03.07.2026 13:34 675 Horoscopul zilei 03.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.13 1 USD 17.64 1 RON 3.84 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri