Zeci de MII de cetățeni ai R. Moldova pot deveni ROMÂNI cu acte în regulă în anul 2021. Oficial de la București: „Dacă situația pandemică se va ameliora, se vor putea depune jurăminte în grupuri mai mari”
2688
documente.md
Până la sfârșitul acestui an, zeci de mii de cetățeni ai R. Moldova, care au depus în anii trecuți dosarele pentru redobândirea cetățeniei române, ar putea deveni, oficial, români cu acte în regulă. În 2020, la Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) au fost procesate de trei ori mai multe dosare decât în 2019, a declarat secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova (DRRM) din Guvernul de la București, Adrian Dupu, în cadrul unui interviu pentru TVR Internațional.
Oficialul a vorbit despre cât de mult s-a schimbat situația la ANC odată cu schimbarea conducerii instituției.
„Lucrurile necurate care se întâmplau la ANC erau cunoscute și în R. Moldova și aduceau o pată asupra țării noastre. Lucrurile au început să se schimbe. Odată cu preluarea guvernării a fost schimbată și conducerea ANC. Doamna președinte Gabriela Lenghel a reușit să-i dea credibilitate instituției. Anul trecut, deși a fost pandemie, au fost procesat un număr de trei ori mai mare de dosare față de 2019.
Sunt convins că dacă vor avea tot sprijinul necesar, până la sfârșitul anului vom avea toate dosarele la zi. Dacă situația pandemică se va ameliora, se vor putea depune jurăminte în grupuri mai mari. Actualmente, nu se pot organiza sesiuni de depunere a jurământului decât cu un număr limitat de persoane, iar din acest motiv avem aceste întârzieri acum. Dacă situația se va ameliora, până la sfârșitul anului vom avea câteva zeci de mii de cetățeni din stânga Prutului care vor redobândit calitatea oficială de români”, a declarat Dupu în cadrul interviului.
Potrivit unui raport al Autorității Naționale pentru Cetățenie, în anul 2020 au fost soluționate 77 071 de dosare de acordare/redobândire a cetățeniei române. În 2019, cifra a fost de 44 352 de dosare soluționate.
10.05.2024
11:44
25.03.2024
13:07
22.02.2024
15:16
22.02.2024
12:39
26.01.2024
14:03
26.06.2023
16:08
27.01.2023
16:14
13.01.2023
13:39
20.09.2022
07:59
02.12.2021
15:29
18.09.2026
07:35
18.09.2026
07:26
18.09.2026
06:27
18.09.2026
05:56
18.09.2026
05:00
18.09.2026
03:10
18.09.2026
02:16
18.09.2026
02:06
18.09.2026
01:37
18.09.2026
00:59
18.09.2026
00:20
18.09.2026
00:02
18.09.2026
00:01
17.09.2026
23:52
17.09.2026
23:45
17.09.2026
23:29
17.09.2026
23:24
17.09.2026
23:19
17.09.2026
22:57
17.09.2026
22:44
17.09.2026
22:43
17.09.2026
22:27
17.09.2026
22:11
17.09.2026
20:35
17.09.2026
20:16
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”


















