ZECI de MII de apartamente din Chişinău riscă să rămână la iarnă fără căldură
3487
Circa 50 de mii de apartamente din municipiul Chişinău au datorii de peste o mie de lei pentru consumul de energie termică. Dacă nu le vor achita în timp util, proprietarii acestora riscă să fie acţionaţi în judecată.
Potrivit datelor „Termoelectrica”, pe 1 august curent, datorii între o mie şi trei mii de lei aveau peste 20 de mii de apartamente, iar datorii între trei mii şi cinci mii de lei aveau peste zece mii de apartamente. De asemenea, potrivit furnizorului de energie termică, datorii între cinci mii şi şapte mii aveau peste cinci mii de apartamente, iar datorii ce depăşesc suma de şapte mii – peste zece mii de apartamente.
Până acum, peste zece mii de proprietari de apartamente cu datorii au fost vizitaţi şi informaţi de angajaţii întreprinderii privind sumele datorate şi eventualele consecinţe ale neonorării plăţilor, urmând ca angajaţii „Termoelectrica” S.A. să viziteze fiecare apartament care înregistrează restanţe şi să solicite achitarea acestora.
Totodată, de la începutul anului şi până în prezent, 59 de rău-platnici care deţineau în proprietate automobile asupra cărora executorii judecătoreşti au aplicat sechestre au achitat plăţile debitoare conform documentelor executorii.
Pe moment, 68 de automobile ale rău-platnicilor sunt anunţate în căutare de către executorii judecătoreşti.
De asemenea, doar în anul curent au fost înaintate spre executare peste 500 de titluri executorii privind încasarea datoriilor acumulate pentru consumul de energie termică, iar în cazul a peste o mie de rău-platnici, executorii au aplicat, conform Codului de Executare, mai multe măsuri de asigurare a executării documentului executoriu - sechestru pe mijloacele băneşti sau pe bunurile debitorului, interdicţia de a săvârşi anumite acte, interzicerea altor persoane de a transmite debitorului bunuri sau de a îndeplini faţă de el alte obligaţii.
21.11.2017
08:04
27.11.2015
11:49
19.01.2015
12:02
18.09.2014
13:03
25.06.2014
14:27
22.05.2014
14:53
14.05.2014
10:42
14.03.2014
13:49
13.03.2014
13:05
12.02.2014
14:33
11.02.2014
12:08
16.01.2014
15:35
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
11.09.2026
20:26
11.09.2026
20:11
11.09.2026
19:56
11.09.2026
19:37
11.09.2026
19:34
11.09.2026
19:17
11.09.2026
19:05
11.09.2026
19:04
11.09.2026
18:40
11.09.2026
17:38
11.09.2026
17:27
11.09.2026
15:45
11.09.2026
15:30
11.09.2026
14:55
11.09.2026
14:54
11.09.2026
14:36
11.09.2026
14:17
11.09.2026
13:53
11.09.2026
13:50
11.09.2026
13:39
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Mihai Popșoi a discutat la Vilnius cu conducerea Seimasului despre integrarea europeană și securitate
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova















