X, președintele Parlamentului, și Y, liderul principalului partid de la guvernare, parteneri de afaceri
4523
Y, liderul Partidului Democrat, formațiune în jurul căreia s-a format actuala guvernare, este partener de afaceri cu X, președintele Parlamentului, care îi este și fin de cununie.
Ziarul NAȚIONAL a scris anterior că Y i-a cedat, la mijlocul anului 2015, lui X o parte din acțiunile sale în compania „P.M.” care deține trustul media al primului, dar acum vă prezintă știrea conform noii interpretări a Legii privind protecția datelor cu caracter personal.
Potrivit declarației sale de avere pentru anul 2015, spicherul X a intrat în proprietatea a 10% din acțiunile firmei care i-au adus în primul an dividende de peste 2,6 milioane de lei.
Aceasta nu este prima tranzacție între cei doi cu acțiunile aceleiași firme. Anterior, președintele Parlamentului a mai deținut 5% din acțiunile firmei, dar în 2014 i le-a vândut lui Y contra sumei de 230 de mii de lei.
Deși anterior Y deținea 100% din acțiunile „P.M.”, în 2015 acesta rămăsese cu 85%, X deținând 10%, iar femeia de afaceri Z, directoare a hotelului N., alte 5%.
Salariul lui X în 2015 a fost de aproape 200 de mii de lei, acesta având și două credite în valoare de jumătate de milion de lei pe care s-a angajat să le stingă până în 2018.
Menționăm că declarațiile de avere pentru anul 2016 încă nu au fost făcute publice.
NOTĂ: Depersonalizarea articolelor face parte din campania împotriva interpretării abuzive și eronate a Legii privind protecția datelor cu caracter personal, inițiată de mai mulți jurnaliști și organizații de media din R. Moldova
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















