„Vreau să se mândrească cu mine cea care m-a abandonat”

gazetadesud.md

Reușite // Nu-și amintește nimic de mama ei și nici nu ar mai vrea să o cunoască vreodată. Își dorește doar ca cea care i-a dat viață să se mândrească cu succesele ei care nu sunt puține

Puțini locuitori ai raionului Cimișlia poți întâlni care să nu o cunoască pe Anastasia Rusu, elevă în clasa a noua: fire blândă, mereu binedispusă, îngrijită, deșteaptă, sârguincioasă și implicată practic în toate activitățile educative și concursurile care se desfășoară în raionul de baștină și nu doar. Acum câteva luni, Năstica, așa cum este numită de profesorii și colegii de la Centrul de Creație a Copiilor și Adolescenților din Cimișlia, și-a completat palmaresul de diplome și cu cea de la Festivalul de poezie și cântec „Dumitru Matcovschi” din raionul Șoldănești. Nu mulți sunt cei care cunosc adevărata poveste care se ascunde în ochii senini și parcă fericiți ai copilei.

„Pentru mine cuvântul mama este tata”

Mama, de fiecare dată când rostim acest cuvânt, simțim cum bătăile inimii capătă contur, de parcă am vrea să îmbrățișăm chipul mamei noastre dragi. Năstica nu simte acest lucru. Pentru ea, cuvântul mama este tata, care i-a fost și mamă, și tată în același timp, dar și frate, și soră, și prieten apropiat sufletului. „Îmi amintesc că la școală, la sărbătoarea de 8 Martie, profesorii se fereau să-mi dea să recit versuri în care se descrie dragostea de mamă pentru copil și viceversa. Le era frică să nu mă traumatizeze. Le ziceam să nu-și facă griji, pentru că eu asta o simt față de tăticul meu”, ne spune copila, care își iubește nespus de mult tatăl și încearcă să fie alături de el în orice împrejurare.

Abandonată pentru că s-a născut cu o dizabilitate

Fetița a fost abandonată de mamă la un an și câteva luni după naștere, pentru că se născuse cu o dizabilitate – o anomalie a sistemului osteo-articular, maladie care i-a afectat o mână și se poate trata printr-o intervenție chirurgicală, dar pentru care tatăl copilei mai adună și astăzi bani, fiindcă este una costisitoare. Despre abandon nu prea a discutat cu tatăl ei, care vrea s-o ferească de emoții negative. „Mi-au povestit rudele că tatăl se ruga în genunchi la ea să nu mă abandoneze, pentru că a vrut să mă lase chiar din prima zi de la naștere. Probabil, la rugămințile îndurerate ale tatălui, m-a crescut până la vârsta de un an și nouă luni, după care m-a lăsat. Într-o zi când a venit tatăl de la serviciu, ea nu mai era în casă. Și-a luat fetița cealaltă, ea mai avea o fetiță din prima căsnicie, toate hainele și s-a dus”, ne povestește Anastasia.

Nu și-a văzut mama niciodată

S-a dus și dusă a fost. A întrerupt orice legătură cu familia și nu s-a mai interesat vreodată ce mai face copila ei, dacă este sănătoasă, sătulă și dacă ar avea nevoie de ceva. Știe doar că locuiește în România și are o altă familie acolo. „Nu cred că aș vrea să o văd vreodată. Sunt sigură că este la curent cu succesele mele și, poate, într-o oarecare măsură, se bucură. Nu simt nimic și parcă nici nu a existat în viața mea. Știu că i-a fost greu tatălui să mă crească de unul singur, dar el asta nu-mi spune… E bărbat și procedează bărbătește. Când am fost părăsită, locuiam în Federația Rusă. Tatăl mă ducea la grădiniță, iar pentru că în unele zile era nevoit să meargă la serviciu mai devreme decât se deschidea grădinița, mă lua cu el la serviciu, după care mă ducea la grădiniță. Mai târziu, l-a adus acolo pe un verișor de-al meu și a stat cu mine un timp. Apoi, am venit în R. Moldova”, își amintește fata.

În clasa I – cu tata

Tatăl este cel care a condus-o pentru prima data la școală, cel care a pieptănat-o și i-a legat fundițe. „Cu hăinuțele pentru acel 1 septembrie țin minte că ne-am descurcat bine, dar îmi amintesc mereu de buchetul de flori pentru prima învățătoare pe care mi l-a cumpărat tăticul. Probabil, din fericire că fiica lui merge în clasa I, a cumpărat cel mai mare buchet de flori pe care l-a găsit. Era atât de mare, că nici nu-l puteam duce. Chiar atunci când am vrut să i-l dau învățătoarei, era cât pe ce să o lovesc în cap cu el”, ne povestește zâmbind Năstica. Alături de tata a împodobit bradul de Revelion, a copt prăjiturile pentru colindători, pasca și a vopsit ouăle pentru Sărbătoarea Învierii. „Toate sărbătorile le-am făcut împreună cu tăticul și chiar este foarte frumos. Aranjăm masa, aprindem lumânări, deschidem o șampanie și stăm discutând ore în șir. Trebuie să vă spun că tatăl îmi este și un bun prieten. Știe orice se întâmplă în sufletul meu și încercăm împreună să găsim soluții la vreo problemă, dacă apare”, ne spune Anastasia.

Visează să devină avocat, dar nu vrea să renunțe nici la artă

Elevă în clasa a noua, peste câțiva ani Anastasia va trebui să îmbrățișeze deja o carieră. Nu știe cu siguranță ce va alege. Își dorește foarte mult să-și continue studiile la Liceul Academiei de Științe din Chișinău, să devină avocat, dar nici arta să nu o abandoneze. „Frecventez deja al nouălea an Centrul de Creație a Copiilor și Adolescenților și ceea ce fac aici îmi este drag sufletului. Când va veni timpul, o să aleg ce-mi va dicta inima. Ce știu cu fermitate este că vreau să devin cineva – să se mândrească undeva departe cu mine și cea care m-a abandonat și, de ce nu, să-i pară rău de felul cum a procedat”, conchide Anastasia Rusu.