VOTAT // Judecătorii vinovați de condamnarea R. Moldova la CtEDO vor plăti din buzunarul propriu PREJUDICIILE. O acțiune similară a autorităților a EȘUAT anterior
1611
Parlamentul a instituit astăzi dreptul de regres al statului împotriva judecătorilor ale căror acțiuni sau inacțiuni au contribuit la condamnarea Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO).
Judecătorii urmează să plătească din buzunarele proprii despăguburile impuse statului, ca urmare a deciziilor acestora, după ce Înalta Curte de la Strasbourg a expediat Parlamentului Republicii Moldova o adresă în care a subliniat necesitatea reglementării mecanismului de aplicare a instituției regresului în contextul condamnării republicii noastre la CtEDO.
Potrivit proiectului votat astăzi de către deputați în a doua lectură, judecătorii, dar și procurorii vor purta răspundere materială proporțional gradului de vinovăție stabilit în acțiunea de regres a statului față de aceștia prin care se solicită restituirea despăgubirilor achitate de stat.
Astfel, judecătorii urmează a fi trași la răspundere penală sau disciplinară dacă, prin sentință definitivă, va fi stabilită vinovăția lor sau constatată intenția sau neglijența gravă în cadrul unei proceduri disciplinare.
Termenul de prescripție pentru tragerea la răspundere a procurorului pentru abaterile disciplinare va fi de 1 an de la data devenirii irevocabile a hotărârii instanței naționale sau internaționale, dar nu mai târziu de 5 ani de la data comiterii abaterii.
Amintim că o inițiativă asemănătoare privind dreptul de regres al statului împotriva judecătorilor a fost lansată și în 2016 de către fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari.
Actualul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat astăzi în Parlament că, urmare a acestei acțiuni de regres, judecătorii au fost suspendați „câte patru ani” din funcții, recent fiind restabiliți, iar statul urmează să le plătească daune de „cinci milioane de lei”.
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
11.11.2026
03:18
10.11.2026
23:32
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
11.11.2026
03:18
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















