Voronin, cel mai MARE promotor al VACCINĂRII împotriva COVID-19: „Infecția asta a intrat deja în copiii micuți... Vaccinarea OBLIGATORIE trebuie impusă cât mai repede. Trebuie să-i salvăm pe cei care înțeleg și pe cei care nu înțeleg”


Liderul Partidului Comuniștilor din R. Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, este unul dintre cei mai mari promotori ai vaccinării împotriva COVID-19. Mai mult, colegul de bloc al lui Igor Dodon este convins că vaccinarea ar trebui să devină obligatorie, pentru a salva cât mai mulți oameni și pentru că lucrurile în R. Moldova să revină la normalitate.
„Toți cetățenii trebuie să conștientizeze și cât mai urgent să se vaccineze. Să lase la o parte toate insinuările, sperietorile. Mă refer și la colegii din bloc (Comuniștilor și Socialiștilor), așa-numit... Dacă ei se joacă, dacă lor li este indiferent, ce să-i faci?”, a declarat aseară Voronin, în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la Moldova 1.
De asemenea, Voronin a subliniat că vaccinarea ar trebui să fie obligatorie în R. Moldova, în condițiile în care procesul bate pasul pe loc.
„Toți trebuie să fie imunizați. Infecția asta a intrat deja în copii micuți. Copilul când se naște, îndată încep diferite procese de imunizare, dar noi suntem oameni maturi și nu conștientizăm. Dăm vina pe test ori că nu-i vaccinul pe care el vrea. De unde știi tu care vaccin îți trebuie? Care vaccin este, cu acela și vaccinează-te, că ele sunt aprobate de Organizația Mondială a Sănătății. Ele nu vin de la o fermă cu vite mari cornute pe care noi nu le avem în R. Moldova. Vaccinarea obligatorie ar trebui să fie impusă cât mai repede. Noi trebuie să salvăm oamenii. Și pe cei care înțeleg, și pe cei care nu înțeleg. Dacă avem epidemie, noi ce, trebuie să ne uităm - vrea sau nu omul? Să fie obligat să se vaccineze. Asta trebuia de făcut 2-3 luni în urmă”, a adăugat comunistul.
De menționat că autoritățile evită, deocamdată, să declare obligatorie vaccinarea împotriva COVID-19. Pentru a stimula vaccinarea, Guvernul a decis să le ofere câte două zile libere angajaților care își vor administra serul. Statul va subvenționa cele două zile de absență de la serviciu a angajaților.
„Deocamdată venim cu aceste stimulente și nu cu sancțiuni. În funcție de evoluția pandemiei, va trebui să facem analize și să vedem care ar fi alte modalități prin care am putea crește rata de vaccinare. E vorba de capacitatea sistemului medical de a oferi servicii de sănătate și de a salva vieți. Îndemnul meu e să nu așteptăm să ni se întâmple nouă sau familiei noastre. Acum e momentul să ne vaccinăm”, a declarat ieri Natalia Gavrilița, după ședința Guvernului.
Până în prezent, 22% din populația R. Moldova s-a vaccinat împotriva COVID-19.













































































