Virus MISTERIOS în China: A fost anunțat un al patrulea deces. Pericol mare de răspândire odată cu apropierea Anului Nou chinezesc
1499
GettyImages Un bărbat de 89 de ani din Chia a devenit a patra persoană care a murit din cauza noului virus care a apărut în această țară și care continuă să se răspândească, transmițându-se de la om la om, informează BBC. OMS a anunţat organizarea, miercuri, a unei reuniuni de urgenţă pentru a stabili dacă declară „urgenţă de sănătate publică de amploare internaţională”, clasificare care nu este utilizată decât pentru epidemiile cele mai grave.
Autoritățile chineze au anunțat marți că bărbatul a murit duminică, la Wuhan, oraş din centrul ţării în care s-a declanşat epidemia care a infectat, oficial, până acum, peste 200 de persoane. Oamenii de știință cred însă că în realitate sunt mult mai multe persoane infectate.
Cel puțin 15 cadre medicale din Wuhan au contractat virusul, iar una dintre ele este în stare critică, au mai anunțat autoritățile chineze.
La mai bine de o lună de la apariţia sa, virusul din familia SARS (Sindromul Respirator Acut Sever) s-a răspândit în mai multe oraşe mari ale ţării - printre care Beijing şi Shanghai - şi în alte trei ţări din Asia: un caz în Japonia, unul Coreea de Sud şi două în Thailanda. Toți acești oameni călătoriseră la Wuhan.
Anul Nou chinezesc - risc sporit de răspândire a virusului
Virusul provoacă îngrijorare tot mai mare în China şi în ţările din vecinătate, în condițiile în care sâmbătă este Anul Nou chinezesc, ocazie cu care, se știe, se înregistrează un vârf în ceea ce privește călătoriile și deplasarea populației. Acestă perioadă, în care de obicei gările şi aeroporturile sunt arhipline, este un factor de risc suplimentar pentru propagarea virusului.
Zhong Nanshan, oficial chinez din domeniul sănătății, a anunțat luni că se confirmă transmiterea virusului de la o persoană la alta.
Tulpina incriminată este un nou tip de coronavirus, o familie care cuprinde un număr mare de virusuri. Acestea pot provoca boli uşoare la om (precum o răceală), dar şi probleme de sănătate mai grave, precum SARS.
Expertul a ajutat la evaluarea amplorii epidemiei de SARS din 2002-2003, care s-a soldat cu 774 de morţi în lume, din care 349 în China continentală şi 299 în Hong Kong, din 8.096 de cazuri, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
113
Curtea Supremă a Indiei pune sub semnul întrebării politica de confidențialitate WhatsApp și partajarea datelor cu Meta
01.03.2026
01:09
368
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
389
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
499
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
451
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
587
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
569
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
531
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
577
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
618
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
93
Curtea Supremă a Indiei pune sub semnul întrebării politica de confidențialitate WhatsApp și partajarea datelor cu Meta
01.03.2026
01:09
367
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
388
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
498
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
450
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
587
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
569
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
531
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
577
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
618
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
973
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
644
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
652
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
808
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
799
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
811
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
840
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
855
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
865
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
958
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
879
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
805
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
799
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
15:59
832
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
27.02.2026
15:57
890
Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














