„Vinea” vine la Chişinău

Literatură // Un editor român promovează poezia basarabeană

Un editor de poezie atipic. Un editor poet de peste Prut care în primul rând citeşte multă poezie, urmăreşte ce se scrie la Chişinău şi publică multă poezie de aici, pentru că aşa cum susţine, „realmente aici se scrie poezie foarte bună”. Este vorba de Nicolae Tzone, directorul editurii „Vinea”, venit în aceste zile la Chişinău ca să lanseze cărţile de versuri a trei poete: Radmila Popovici, cu volumul „Intimatum”, Silvia Caloianu şi Silvia Goteanschii, cu cărţile „Narcotango” şi, respectiv, „Dramaturgia lucioaselor funii”.

„Public poezie în limba română de oriunde se scrie şi este valoroasă”

Colecţia de poeţi basarabeni editaţi la editura „Vinea” este inaugurată în 2003 de Irina Nechit, cu cartea de versuri „Gheara”. Între timp, celei dintâi i s-au alăturat Dumitru Crudu, Emilian Galaicu-Păun, Mihail Vakulovski, Vasile Gârneţ, Vlad Neagoe, Nicolae Popa, Leo Butnaru, Grigore Chiper, subsemnata – unii autori fiind publicaţi nu numai cu o carte şi, mai recent, Silvia Caloianu, Radmila Popovici, Silvia Goteanschi. Editura „Vinea” nu numai că a publicat multă poezie de aici, dar are deja în portofoliu alte câteva manuscrise semnate de autori de la noi: Svetlana Corobceanu, Margareta Curtescu şi alţii, manuscrise printre care se găseşte şi o antologie de poezie feminină basarabeană. „Oriunde se scrie poezie în limba română e bine să o ascult, să o ştiu. Eu nu public pentru că aceşti poeţi sunt de aici şi eu de la Bucureşti. Nu am făcut niciodată un gest de bunăvoinţă. Public poezie în limba română de oriunde se scrie şi este valoroasă. Niciodată nu am privit ce se scrie aici, la Chişinău, separat de ce se scrie la Bucureşti”, afirmă directorul editurii, Nicolae Tzone.

Cărţile basarabenilor au ceva în plus

Este firesc ca și criteriul după care să se publice un nume sau altul să fie unul axiologic, nu geografic, pentru că o editură este până la urmă suma autorilor pe care-i publică. „Yin Time-ul lui Emilian Galaicu-Păun era o carte senzaţională. Fiind vorba de o carte senzaţională şi editura mea a crescut publicând acea carte”, susţine editorul. Mai mult, în cazul scriitorilor de la Chişinău, geografia ar putea fi un avantaj. În opinia domnului Tzone, volumele semnate de Nicolae Popa sau Silvia Goteanschii, de exemplu, nu numai că nu sunt cu ceva mai prejos decât cele de la Bucureşti. Dimpotrivă, au ceva un plus.

Ceea ce continuă să mire într-un fel anume este perseverenţa cu care editorul Tzone continuă să publice poezie – numai cărţile semnate de basarabeni vor face în acest an 8-9 titluri din cele 50-60 preconizate să apară, într-un timp în care cifrele vânzărilor cărţii de poezie nu sunt în favoarea editurii pe care o gestionează, nici atunci când este vorba de nume mari de poeţi.

O poetă autentică şi o personalitate insolită

Silvia Caloianu, autoarea volumului „Narcotango”, editat la „Vinea” şi lansat acum câteva zile, a debutat la începutul anilor ’90 în calitate de critic literar. „Narcotango” este al doilea volum de poezie pe care-l semnează. Este de remarcat că Silvia s-a format şi s-a afirmat ca poetă pe reţelele literare, fiind mai degrabă cunoscută ca o poetă internaută. Este o poetă autentică, precum au remarcat scriitorii şi criticii prezenţi la lansarea cărţii, printre care Vasile Gârneţ, Dumitru Crudu, Nina Corcinschi, Grigore Chiper, Mircea V. Ciobanu ş.a. Chiar dacă există în carte pasaje mai ceţoase, mai puţin impresionante decât restul textului, „căderi de tonus”, „Narcotango” rezistă, conţine multe poeme, dintre care poţi să alegi multe bune şi foarte bune. Silvia Caloianu este o poetă care dă dovadă prin ceea ce scrie de spontaneitate cultă; ştie să surprindă şi chiar să şocheze. Nu numai prin poezie. Ar putea, de exemplu, să vină cu 40 de minute întârziere la lansarea propriei cărţi, aşa cum s-a şi întâmplat.

„O ieşire din poetica blagiană în poetica stănesciană”

Lansarea cărţii „Intimatum”, de Radmila Popovici, s-a întâmplat într-un cadru festiv, cu versuri citite de către o trupă de actori, pe acorduri de pian şi vioară, cu versuri puse pe muzică, cântate de Cristina Pintilie. Dacă în primele sale cărţi, „Mi-s” şi „EvAdam”, textele sunt muzicale, bine versificate, autoarea jucând cu sonorităţile, în „Intimatum”, poezia Radmilei este una discursivă. În opinia criticilor Iulian Ciocan şi Mircea V. Ciobanu, „Intimatum” este o carte care le depăşeşte pe cele anterioare. Criticii Grigore Chiper şi Aliona Grati consideră că este, de fapt, vorba pur şi simplu de o altă Radmilă, nu mai bună, nu mai rea, pur şi simplu de o alta, cu o formulă poetică care aminteşte de poetica stănesciană – „o poetică a corporalităţii disociate” – „corpul eului liric este fragmentat, rupt în bucăţi”, „la mare înălţime fiind imaginaţia afectivă”, precum observă criticul literar Nina Corcinschi. Având în vedere volumul cărţii – aproape 200 de pagini de poezie –, criticul Mircea V. Ciobanu l-a comparat cu un... oraş în care, arhitectural vorbind, sunt şi poeme-edificii, sunt cartiere, dar sunt şi... şantiere în construcţie.

O feminitate plină de vigoare

Despre cartea de poezie a Silviei Goteanschii, „Dramaturgia lucioaselor funii”, îl las că vorbească pe scriitorul Dumitru Crudu: „Primul lucru care îţi sare în ochi în cele mai bune poezii ale Silviei Goteanschii este vigoarea şi impetuozitatea cu care poeta îşi descrie feminitatea. Aceasta e o forţă de nestăvilit. Este o putere care poate mătura totul în calea sa. Nimic nu i se poate opune şi nimic nu-i rezistă. Femeia din poeziile Silviei Goteanschii este una fatală, având, de multe ori, o energie distructivă. Dar autoarea e conştientă atât de părţile luminoase, cât şi de cele întunecate ale feminităţii sale şi pare a fi sigură că le poate controla. Oricum, poeziile în care poeta scoate în vileag puterea şi fragilitatea feminităţii sale sunt foarte numeroase şi sunt printre cele mai izbutite”.