Vika Mahu le cântă francezilor în limba română
2858
facebook.com Valoare // S-a născut şi a crescut în Chişinău, iar în 2003 a fost „furată” de un prinţ care a dus-o tocmai în Franţa, acolo unde în prezent combină arhitectura cu muzica
Vika Mahu sau Fata cu Chitara are 33 de ani, iar săptămâna trecută a cântat şi a încântat publicul din R. Moldova. Deşi a venit acasă doar pentru câteva zile, interpreta ne spune că a reuşit să-şi încarce sufletul cu bucurii şi întâlniri frumoase şi că va reveni neapărat până la sfârşitul verii.
Emoţii şi lacrimi pe scenă
Revenirile acasă sunt mereu pline de emoţii pentru Vika Mahu, iar de această dată au fost mai speciale.
„Am fost invitată de Nata Albot cu un recital la Festivalul „Ia Mania” alături de doi muzicieni talentaţi, chitaristul Igor Buzurniuc şi basistul Andrei Ciobanu. Totodată, am profitat pentru a-mi revedea prietenii şi am cântat cu ei şi pentru ei la „Uptown cafe” din Chişinău. Publicul a fost minunat. Nu-mi închipuiam că lumea mai ţine minte refrenele din cântecele mele. La un moment dat, emoţiile m-au făcut să plâng pe scenă. Le mulţumesc pentru că nu m-au uitat şi pentru că îmi sunt alături”, ne povesteşte Vika.
Prima revenire - cea mai grea
Locuieşte de mai bine de 12 ani într-un oraş din Franţa și de fiecare dată când vine în R. Moldova observă şi unele schimbări acasă.
„Prima revenire a fost cea mai grea. Faptul că am descoperit condiţii de viaţă mai bune m-a făcut să fiu dezamăgită de sărăcia şi incultura de la noi. De asemenea, indiferenţa oamenilor politici pentru această palmă de pământ în favoarea intereselor individuale. În ultimii ani văd multe schimbări. Vreau să cred în tinerii Moldovei”, precizează artista, care scrie muzică de ani de zile.
„Este o evadare pentru mine, un refugiu şi o reconstruire de sine. Am mai colaborat cu alţi compozitori, însă piesele mele le simt mai bine”, completează Vika.
„Furată” de un prinţ pe cal alb
Vika Mahu zice că nu a ales să plece în Franţa, dar soarta a ales în locul ei. „Am fost furată de un prinţ pe cal alb în 2003. Ştiu că am lăsat în urmă multe lucruri, eram totuşi pe scenă şi aveam numeroase colaborări în R. Moldova. Însă mi-am zis că muzica mea va fi întotdeauna cu mine şi că nu pot să le am pe toate în viaţă. Astăzi nu regret alegerea mea”, ne povesteşte Fata cu Chitara.
Primele dificultăţi pe care le-a întâlnit acolo au fost cele cu privire la diplomele sale, care nu erau recunoscute în Franţa. Din această cauză, artista a început alte studii. „Am obţinut licența în muzică, iar după câţiva ani mi-am dat seama că va fi dificil să-mi câştig existența prin muzică şi am schimbat acest domeniu pe arhitectură. Astăzi fac planuri tehnice la calculator, însă am intenţia să mă relansez serios în muzică şi să n-o mai las”, spune frumoasa artistă.
Reîncarnarea visului mamei
Are o voce extraordinară, iar pasiunea pentru muzică a moştenit-o de la mama sa. Pentru prima dată a urcat pe scenă alături de trupa „Millenium” care pe atunci se numea „Clasa vedetelor”, iar Vika era membră a formaţiei. A cântat patru ani în această componență, iar apoi a înregistrat primul album solo, semnat cu numele Victoria Oteea, în colaborare cu Igor Dânga, producătorul formaţiei „Zdob şi Zdub”.
„Sunt reîncarnarea visului mamei mele. Ea a visat să cânte pe scenă, însă bunica i-a spus că doar fetele „rele” urcă pe scenă. Vremurile erau altele. Astăzi cânt muzică folk, aşa mă condiţionează chitara, însă ador și muzica jazz şi blues. Alături de pianistul Damien Groleau, am realizat mai multe concerte jazz”, completează artista.
Aranjament original pentru „Băsmăluţa”
Repertoriul Vikăi Mahu este mai mult în limba română, iar în ultimul său album se regăsesc şi câteva piese în franceză şi engleză. Publicul francez este receptiv, iar de fiecare dată artista încearcă să traducă versurile.
„Faptul că eu cânt în română mă diferenţiază de toţi ceilalţi. Portul popular, la fel, e particularitatea mea de acolo. Mare este mirarea lor atunci când le spun că avem o limbă latină”, zice Vika Mahu, care a lansat şi un remix pentru cunoscuta melodie „Băsmăluţa”.
„Muzicienii cu care lucrez acolo mă întrebau des care sunt piesele pe care toţi moldovenii le cunosc. Fără ezitări am zis că „Băsmăluţa” nu lipseşte de la nicio petrecere de la noi. Am decis să fac un aranjament mai original şi, după câteva încercări cu pianul, am găsit soluţia. I-am propus prietenului meu, care e cântăreţ originar de la Marseille, Lionel Achenza, să inventeze ceva ritmat pentru a înfrumuseţa piesa. La studio el încă nu ştia ce o să cânte, dar în 10 minute partea lui era făcută. Este un muzician de excepţie”, ne spune artista, care a mai adăugat că piaţa muzicală franceză este dificil de abordat chiar şi pentru muzicieni francezi.
„Puterea este centralizată la Paris şi o mână de oameni decid pentru întreaga ţară ce muzică vor asculta în vara aceasta, însă atunci când eşti recunoscut în altă parte, au mai mult respect, îşi zic că poate totuşi merită să fii ascultat”, ne spune ea.
Doi copii şi un serviciu „adevărat”
Pe lângă muzică, Vika Mahu este şi specialist în arhitectură. A reuşit să combine aceste două meserii mai mult de nevoie, decât de voie. Timp de şase ani a dirijat coruri, iar anul acesta a lăsat această activitate pentru a se dedica muzicii.
„Nu am avut de ales. Aici unde stau trebuie să ai un serviciu adevărat”, spune Vika Mahu, care este şi mama a două fetiţe, Emma de 9 ani şi Lilly de 3 ani, care se pare că au moştenit talentele mamei. Ambele sunt firi artistice, cântă, dansează şi fac teatru.
În prezent, Vika Mahu lucrează în domeniul arhitecturii şi şi-ar dori să continue colaborarea cu Igor şi Andrei. „Ei au refăcut cântecele mele pentru „Ia Mania” într-un mod special şi modern. Mi-aş dori să-i invit în Franţa pentru festivităţile pe care le voi susţine acolo”, a precizat Vika Mahu.
Artista ne promite că, până la sfârşitul verii, va mai veni în R. Moldova.
22.01.2026
14:40
2374
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3431
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2651
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3142
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5575
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31588
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3133
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7105
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
6981
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6343
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
05.04.2026
19:05
381
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
564
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
739
Horoscopul zilei 05.04.2026
875
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
740
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1176
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
856
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
819
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
865
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1015
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1209
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1086
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1026
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1124
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1208
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1495
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
931
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1062
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1154
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1246
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
930
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1119
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1620
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1182
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1154
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














