VIDEO // Un cuplu din Ghidighici i-a luat la PUMNI pe poliţiştii de patrulare pentru că l-au oprit din drum
2914
Supărat că poliţiştii de patrulare l-au oprit, un şofer din comuna Ghidighici, municipiul Chişinău, i-a luat la pumni pe poliţişti. În apărarea acestuia a sărit şi soţia bărbatului, care s-a năpustiti asupra poliţiştilor.
Cazul s-a întâmplat ieri-noapte, în timpul operaţiunii desfășurate de Inspectoratul Național de Patrulare (INP) pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool, droguri și viteza excesivă.
Oamenii legii au observat un automobil de model „Lexus”, care se deplasa neregulamentar și avea geamurile din față aburite. Deşi l-au somat să oprească, şoferul maşinii nu s-a conformat cerinţelor poliţiştilor.
Acesta a oprit abia în fața porții casei unde locuiește, dar și aici a fost la un pas de a accidenta mașina de patrulare. Şoferul a refuzat să iasă din autovehicul, iar când a decis să o facă, a lovit în regiunea pieptului inspectorul de patrulare, încercând să fugă în curtea casei.
Bărbatul, împreună cu soția lui, ambii cu semne vizibile de ebrietate, au lovit de mai multe ori polițiștii, i-au insultat și i-au amenințat cu eliberarea din serviciu. În conflict au mai fost implicaţi o vecină de-a celor doi, dar şi o persoană cu funcție de răspundere.
Pentru a-i calma pe aceştia, a fost solicitat ajutorul echipajelor care patrulau în apropiere, dar și a Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială ,,Fulger”.
Acum, şoferul agresiv riscă să fie atras la răspundere pentru „ultragierea oamenilor legii”, nesupunerea la cerinţele acestora, dar şi pentru că a refuzat să treacă testarea alcoolscopică.
15.03.2023
12:59
4118
Un polițist de frontieră și-a irosit CARIERA pentru o mită de 50 de euro. „Omul legii” a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare și trebuie să plătească o amendă de 300 000 de lei
29.01.2019
08:03
3017
Mărturia băiețelului care a supraviețuit în pădure. Spune că l-a protejat un urs
06.12.2018
07:30
2371
VIDEO // Cerere în căsătorie eșuată! Incredibil ce s-a întâmplat cu inelul
25.10.2018
18:02
2669
Divă cu INIȚIATIVĂ // Cum și-a salvat Laura iubitul fotbalist de polițiști
10.09.2018
17:03
2522
VIDEO // Incident bizar de securitate pe aeroportul Lyon. O mașină urmărită de poliție a intrat pe pistă
04.09.2018
12:04
3130
Actriță ÎMPUȘCATĂ mortal de polițiști în propria locuință!
13.07.2018
19:30
2423
Motiv INCREDIBIL // Polițiștii dintr-un oraș mexican au fost înzestrați cu... PRAȘTII
12.07.2018
18:05
2418
VIDEO // A născut în mijlocul străzii la Madrid, ajutată de polițiști
08.07.2018
17:04
2134
Cea mai „tare” misiune a poliţiştilor americani
13.04.2018
19:02
2415
INCREDIBIL // Au furat o jumătate de tonă de marijuana și au dat vina pe șoareci!
01.04.2018
19:04
3085
Gluma distribuită de poliţişti pe Facebook: „Cât de tare vine?“
21.02.2026
08:38
247
Horoscopul zilei 21.02.2026
305
Cum au ajuns videoclipurile false cu „declinul urban” din Marea Britanie, generate de AI, să domine rețelele sociale
21.02.2026
03:47
451
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
620
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
632
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
547
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
605
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
681
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
976
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
717
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
702
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
603
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
604
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
20.02.2026
18:27
586
Noi reguli de origine cu Turcia: facilități pentru exporturile moldovenești și integrarea în lanțurile regionale de producție
20.02.2026
18:21
540
Meta îngroapă metaversul VR și transformă Horizon Worlds într-o platformă aproape exclusiv mobilă
20.02.2026
18:05
540
Peak XV strânge 1,3 miliarde de dolari pentru India și Asia și pariază pe startupuri AI în plină rivalitate globală a fondurilor de capital de risc în India
20.02.2026
17:59
685
De ce transformatoarele în stare solidă atrag tot mai mulți investitori și promit să schimbe rețeaua electrică
20.02.2026
17:56
577
Republica Moldova își aliniază Cadrul Național al Calificărilor la standardele europene pentru a crește calitatea educației și mobilitatea profesională
20.02.2026
17:26
617
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, discută la Washington securitatea energetică și investițiile SUA în proiectele strategice ale Republicii Moldova
20.02.2026
17:24
631
Mii de scrisori ale elevilor din Moldova, trimise prin Ministerul Educației, duc îmbrățișări și mesaje de solidaritate copiilor din Ucraina
20.02.2026
17:14
1035
VIDEO // Lovitură pentru SPIONAJUL rus. Rețeaua de ASASINI a lui Putin, destructurată într-o operațiune comună ucraineano-moldoveană. Rusia ar fi oferit până la 100.000 de dolari pentru fiecare asasinat
20.02.2026
17:06
620
Tinerii indieni de 18–24 de ani generează aproape jumătate din utilizarea ChatGPT, propulsând India pe locul doi în topul piețelor OpenAI
20.02.2026
16:39
674
Premierul Munteanu, la deschiderea anului judiciar: Curtea Constituțională, pilon al echilibrului democratic și al parcursului european al Republicii Moldova
20.02.2026
16:08
791
„Mafia OpenAI” ia avânt: rețeaua foștilor angajați care ridică startupuri de miliarde și provoacă giganții AI
20.02.2026
14:44
924
Kievul şi Chişinăul anunţă destructurarea unui grup plătit de Rusia pentru asasinate la comandă: zece suspecţi reţinuţi şi până la 100.000 de dolari promişi pentru fiecare ţintă
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














