VIDEO // Spicherul Candu a început la Nisporeni seria audierilor parlamentare pe marginea implementării Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre R. Moldova şi UE
2335
Președintele Parlamentului Andrian Candu a discutat despre oportunitățile create pentru mediul de afaceri, cu antreprenorii din raionul Nisporeni, Ungheni și Strășeni. Întâlnirea este prima din seria audierilor parlamentare organizate de Andrian Candu pe marginea implementării Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre R. Moldova şi Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă al Legislativului.
Potrivit sursei citate, spicherul a prezentat oamenilor de afaceri beneficiile oferite de peste 20 de programe active, finanțate din bugetul public, precum și din surse externe. De asemenea, Candu a discutat cu oamenii de afaceri despre implementarea programului PARE 1+1, Fondului de garantare a creditelor, subvenționarea de către stat a creării noilor locuri de muncă.
De asemenea, a fost abordată problema forței de muncă și acțiunile întreprinse pentru stimularea, suplinirea și menținerea profesioniștilor în țară. În acest sens au fost analizate proiectele privind învățământul dual, tichetele de masă și Programul prima casă, arată sursa citată.
„Totodată, Andrian Candu a discutat cu antreprenorii despre primele efecte ale reformelor, prin care statul își propune să elimine birocrația excesivă. Oamenii de afaceri au subliniat avantajele și economia de timp și bani obținute în urma eliminării a peste 60% din actele permisive privitoare la mediul de afaceri. Antreprenorii au salutat optimizarea numărului instituțiilor cu funcții de control, simplificarea proceselor și reducerea controalelor. Astfel, a fost abordată procedura de introducere a ghișeului unic pentru actele permisive și reducerea de la 5 la unu a numărului de rapoarte pentru salarii, impozite și asigurări”, se arată în comunicatul Parlamentului.
La audieri au participat oameni de afaceri din Nisporeni și localitățile din zonă, reprezentanți ai autorităților locale, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției pentru investiții și plăți în agricultură, ODIMM, alte agenții guvernamentale. Oficialii au răspuns la întrebările antreprenorilor, urmând să revină cu soluții pentru fiecare dintre problemele identificate.
Amintim că, în perioada implementării DCFTA, Uniunea Europeană a devenit principalul partener comercial extern al R. Moldova. Exporturile în UE au crescut până la 65,7% în 11 luni ale anului trecut, comparativ cu 46,8% în 2013. Întreprinderile autohtone au beneficiat de programe de finanțare de peste 90 de milioane de euro, împrumuturi în condiții preferențiale și granturi. Audierile parlamentare sunt organizate pentru a identifica beneficiile și deficiențele implementării DCFTA în R. Moldova din perspectiva oamenilor de afaceri din țară.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















