VIDEO // Scene incredibile la Wimbledon: „Eşti un idiot! Cel mai prost arbitru din lume”
2323
Una dinte cele mai violente reacţii petrecute pe un teren de tenis a avut loc joi seară, la Wimbledon, pe finalul meciului dintre Victor Troicki (Serbia) şi Albert Ramos (Spania). Troicki, al 27-lea jucător din ierarhia ATP, şi-a ieşit din minţi după o decizie controversată luată de arbitrul care oficia întâlnirea din turul doi, italianul Damiano Torella.
Albert Ramos (36 ATP) servea pentru meci la scorul de 3-6, 6-3, 6-3, 2-6 şi 30-30, moment în care primul său serviciu a fost considerat aut de către arbitrul de linie. Oficialul din scaun a intervenit, deşi mingea părea clar afară, oferindu-i spaniolului punctul. Victor Troicki s-a dezlănţuit în acel moment într-o tiradă la adresa arbitrului Damiano Torella: „Nu! Nu! Uită-te la minge, te rog! Uită-te la ea". Aşa a început sârbul cearta cu arbitrul, după care a fost avertizat pentru că a lovit nervos într-o minge.
Scandalul monstru s-a iscat după mingea de meci câştigată de spaniol, Troicki adresându-i arbitrului vorbe jignitoare: „Eşti cel mai prost arbitru din lume! Ştii ce ai făcut? Măcar ştii ce ai făcut? Eşti un idiot! Ai văzut mingea, ţi-am arătat că nu are var pe ea. Ai făcut 30 de greşeli astăzi", a strigat Troicki, cel care riscă o amendă de 5.000 de lire sterline după episodul de aseară.
Ieşirea lui Victor a reamintit de reacţiile nervoase ale lui John McEnroe, dar nu a fost regretată de numărul 27 ATP la conferinţa de presă: „Acest arbitru e atât de slab pe un teren care nu are Hawk-Eye! Nu spun că am pierdut din cauza lui, dar e frustrant să greşească numai împotriva mea la punctele importante. Ar trebui să fie amendat, pentru că mi-a furat un punct care putea schimba soarta meciului", a spus Victor.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















