Regrete mari pentru un fost câștigător al Ligii Campionilor: „Aș fi putut să fiu ca Messi sau Ronaldo, dar am mai băut un pahar de vin la cină”
2571
Leo Messi și Cristiano Ronaldo au atins un nivel incredibil, iar rivalitatea dintre cei doi continuă și acum, chiar dacă portughezul a plecat de la Real Madrid și a ajuns în Serie A, la Juventus, acolo unde se menține la un nivel extraordinar.
Fost câștigător al Ligii Campionilor, olandezul Wesley Sneijder crede că putea să atingă nivelul celor doi super fotbaliști.
Wesley Sneijder recunoaște că a făcut unele excese, care l-au împiedicat să joace la un nivel mai ridicat.
„Aş fi putut ajunge ca Messi sau Ronaldo, dar pur şi simplu nu am avut ambiţie. Mi-a plăcut viața, am mai băut și câte un pahar de vin la cină. În schimb, Leo și Cristiano sunt diferiți, au făcut multe sacrificii. Totuși, cariera mea a fost una extraordinară”, a spus Sneijder, într-un interviu acordat jurnalistului italian Gianluca di Marzio.
La mai puțin de două săptămâni după ce și-a încheiat cariera, anul trecut, Sneijder a surprins pe toată lumea, în condițiile în care deja avea câteva kilograme în plus.
Fost coleg cu Cristi Chivu, Wesley Sneijder a făcut parte din marea echipă pe care Jose Mourinho a avut-o la Inter. Olandezul a câștigat acum 10 ani Serie A, Cupa Italiei, Supercupa italiei, Liga Campionilor, dar și Campionatul Mondial al Cluburilor, într-un sezon cu adevărat fabulos pentru italieni, care au sărbătorit recent anul de neuitat, scrie prosport.ro.
Campion cu Real Madrid, în sezonul 2007-2008, dar și cu Ajax, la începutul carierei, Sneijder a prins finala Cupei Mondiale în 2010, atunci când Olanda a pierdut în prelungiri cu Spania (0-1), după golul marcat în prelungiri de Iniesta.
În tricoul echipei naționale a Olandei, mijlocașul născut la Utrecht a evoluat în 134 de meciuri și a marcat 30 de goluri. El s-a retras din națională în 2018, la 15 ani de la debut.
Sneijder a jucat ultima oară în Qatar, la Al Gharafa, între 2018 și 2019.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
18.05.2020
19:00
27.09.2026
12:21
27.09.2026
12:15
27.09.2026
11:36
27.09.2026
11:28
27.09.2026
11:16
27.09.2026
11:15
27.09.2026
11:12
26.09.2026
19:05
26.09.2026
14:18
26.09.2026
14:16
26.09.2026
14:12
26.09.2026
14:07
26.09.2026
14:02
26.09.2026
13:58
26.09.2026
13:42
26.09.2026
13:36
26.09.2026
11:55
26.09.2026
11:30
25.09.2026
20:19
25.09.2026
20:16
25.09.2026
19:39
25.09.2026
18:54
25.09.2026
18:41
25.09.2026
18:13
25.09.2026
17:58
25.09.2026
17:45
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”















