VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
11609
Persoanele care vor cumpăra locuințe la sol în cartierul rezidențial „Satul German” în perioada sărbătorilor de iarnă, vor putea beneficia de condiții speciale de achitare în rate.
Astfel, cei care vor achiziționa duplexuri în această perioadă vor avea posibilitatea să le achite în rate pe o durată de până la 18 luni. În același timp, cumpărătorii care vor opta pentru case individuale deja construite vor putea achita locuința în rate pe o perioadă de până la 36 de luni.
„Pentru că suntem în perioada sărbătorilor, ne-am propus să le oferim clienților mai multă flexibilitate financiară și comoditate, dar și timp pentru a-și organiza și planifica plățile. Această ofertă este un răspuns la ceea ce își doresc clienții noștri, inclusiv conaționalii din diaspora care revin acasă în această perioadă. Dacă astfel îi vom ajuta pe oameni să-și realizeze visul de a avea o casă la sol în Satul German, atunci vom fi foarte bucuroși”, a declarat dezvoltatorul Ceslav Ciuhrii.
Doritorii vor putea vizita cartierul, inclusiv casele individuale deja construite și modelele de duplexuri disponibile.
„Satul German” este un cartier rezidențial construit de la zero, după modelul suburbiilor moderne din Occident. Acesta este amplasat la intrarea în Chișinău, pe bulevardul Dacia, ocupă o suprafață de 800 de mii de metri pătrați și include atât blocuri de locuit, cât și vile – duplexuri și case individuale cu unul sau două niveluri. Cartierul este gândit pentru circa 5.000 de locuitori.
Mai multe informații despre proiect, tipurile de locuințe și ofertă pot fi obținute la Departamentul Vânzări. +373 22 99 11 11, +373 78 99 22 11. sales@satulgerman.md.
05.12.2025
13:58
9888
VIDEO // Cartierul „Satul German”, MODEL în ceea ce privește amenajarea spațiilor verzi. Dezvoltatorul a investit toamna această peste 8 000 000 de lei, pentru ca locuitorii să aibă parte de un ecosistem armonios și UNIC în R. Moldova
09.09.2025
15:37
10574
VIDEO, FOTO // Noul hotel ibis Styles își DESCHIDE porțile la Chișinău. Ceslav Ciuhrii: „Prima fortăreață a Satului German”
24.07.2025
11:56
8149
FOTO, VIDEO // „Arată foarte frumos. Avem spațiu și libertate”. Moldovenii din diaspora își cumpără tot mai des locuințe în „Satul German”
16.04.2025
11:59
14000
VIDEO // „Satul German” ACCELEREAZĂ construcția cartierului: blocurile din tranșa IV vor fi construite în colaborare cu „Inamstro”
20.01.2023
12:14
12076
Ceslav Ciuhrii, INTERVIU pentru presa de la București. „Construcția „Satului German” va costa peste un sfert de MILIARD de euro. Doar în infrastructură și obiectivele sociale vor fi investite 100 de milioane de euro”
29.06.2022
11:22
6583
ANALIZĂ // Piața imobiliară din Chișinău, în prag de TRANSFORMARE. Construirea orășelelor la periferia capitalei reprezintă o nouă etapă de DEZVOLTARE a acestei piețe, iar „Satul German” gândit de Ceslav Ciuhrii dă TONUL
24.06.2022
10:51
7246
VIDEO // Verdictul lui Ceslav Ciuhrii: "Astăzi nu avem o altă investiție mai sigură decât în imobiliare". Dezvoltatorul vine cu SFATURI prețioase pentru cetățeni
21.03.2026
20:49
264
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
444
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
500
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
20:49
274
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
452
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
508
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
612
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
549
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
718
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
592
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
638
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
746
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
801
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
765
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
686
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
744
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
749
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
790
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
732
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
695
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
701
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
853
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
789
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
649
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
801
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
877
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
879
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
927
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
AUDIO // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














