VIDEO // R. Moldova mai are două echipe în Cupele Europene. FC Zarea și FC Dacia au fost ELIMINATE
2584
Patronul clubului FC Dacia, Adlan Șișhanov, s-a arătat sigur că echipa sa se va califica la pas în fața azerilor de la Kapaz și chiar a făcut declarații zeflemitoare la adresa adversarilor, însă aceștia și-au văzut de treabă și au învins cu 1-0 la Speia, după o gravă greșeală a portarului Celeadnic.
Aceeași soartă au avut-o și cei de la Zarea care, în pofida unui meci bun la Chișinău și a celor două marcate de Mihailiov și Ovsianicov, au fost eliminați din Europa League.
Înaintea meciului cu Kapaz, cei de la FC Dacia porneau cu prima șansă ducă acel 0-0 înregistrat în Azerbaidjan. Patronul clubului, Adlan Șișhanov, și-a permis să declare înainte meciului că nici nu concepe să fie eliminat de o asemenea echipă.
Oaspeții însă au evitat să intre în polemică și au arătat pe teren că merită să meargă în turul doi preliminar.
„Dacii” practic nu au contat în atac, chiar dacă au jucat cu trei jucători ofensivi. Golul a venit în repriza secundă după ce portarul Dumitru Celeadnic a scăpat mingea printre mâini, la o fază care nu anunța nimic.
După ce au marcat azerii s-au apărat exemplar, fără ca cei de la FC Dacia să pună în pericol poarta adversa.
La conferința de presă de după meci nu a mai apărut Adlan Șișhanov, dar antrenorul secund Veaceslav Semionov. „După egalul de la Baku, aveam șanse bune de a ne califica. În prima repriză am avut șansa să marcăm, dar nu a fost să fie. În repriza secundă am încasat un gol prostesc, lucru care a debusolat echipa. Este foarte dureros că am ratat calificarea. Poate am fost noi la cârma meciului, dar fotbalul se joacă pe goluri”, a spus antrenorul.
Un meci mult mai bun au făcut cei de la FC Zarea în compania ungurilor de la Videoton. În tur a fost 3-0 pentru maghiari și practic nimeni, cu excepția antrenorului Vlad Goian, nu credea că se mai poate de obținut calificarea. Totuși, cei de la FC Zaria au ieșit foarte motivați pe gazonul stadionului „Zimbru” și în minutul 9 au deschis scorul prin Maxim Mihailiov. Gheorghe Ovsianicov a a majorat scorul la 2-0 în minutul 29 și se părea că echipa patronată de Renato Usatîi va reuși să remonteze handicapul din meciul tur. Pe final de meci, Gheorghe Boghiu putea să marcheze golul trei și să trimită meciul în prelungiri, dar dintr-o poziție bună a trimis un șut puțin peste poarta maghiarilor.
„În prima repriză, am reușit să marcăm repede, iar apoi a venit și golul doi. Puteam să marcăm și golul trei, mai ales că am avut două șanse bune să o facem…Vreau să vă spun că am un sentiment de goliciune în suflet, la fel ca și jucătorii mei. Nu vreau să comentez arbitrajul din meciul tur, atunci când au fost eliminați doi jucători de-ai mei. Eu vreau să le mulțumesc băieților pentru că s-au dăruit pe teren, iar adversarilor le doresc succes”, a spus antrenorul Vlad Goian.
Din cele trei echipe implicate în preliminariile Ligii Europa, doar FC Zimbru s-a calificat în turul doi preliminar, acolo unde vor da piept cu turcii de la Osmanlispor. În cazul „Zimbrilor”, după înfrângerea cu 0-1 pe teren propriu în fața celor de la Chikhura (Georgia), se părea că nu mai există nicio șansă de calificare.
Cei de la FC Zimbru au strâns din dinți și s-au dezlănțuit în meciul jucat în deplasare. Acest lucru i-a costat, pentru că georgienii au deschis scorul în minutul 13, iar scorul la general era deja de 2-0. Elevii lui Flavius Stoican, care nu mai aveau ce pierde, au egalat în minutul 45+3 prin Emerson, jucător venit acum trei săptămâni la echipă. Gazdele au început mai bine repriza secundă și au marcat pentru 2-1 în minutul 55. Ion Jardan a răspuns cu golul de 2-2 șase minute mai târziu, iar FC Zimbru era deja la un gol de o calificare dramatică în turul doi. Pe final de meci, jucătorii lui Stoican s-au dezlănțuit și același Emerson, la fel ca și la golul din prima repriză, a reușit golul de 3-2 în minutul 90+3. Chiar dacă scorul general a fost de 3-3, cei de la FC Zimbru sunt care merg în turul doi preliminar. Și asta grație celor trei goluri marcate în deplasare.
Meciul tur cu turcii de la Osmanlispor va avea loc pe 14 iulie la Chișinău, iar returul peste o săptămână.
De asemenea, în preliminariile Ligii Campionilor va juca campioana FC Sheriff. Tiraspolenii vor juca contra israilenilor de la Hapoel Be'er Sheva FC. Meciul tur va avea loc pe 12 iulie în Israel, iar returul peste o săptămână.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















