Stiri

VIDEO // Președintele Igor Dodon îi vrea PERSONA NON GRATA pe cetățenii R. Moldova care pledează pentru Unirea R. Moldova cu România: „Niciun fel de Unire n-o să fie”

Politică 06.09.2018 11:09 Vizualizări4638
VIDEO // Președintele Igor Dodon îi vrea PERSONA NON GRATA pe cetățenii R. Moldova care pledează pentru Unirea R. Moldova cu România: „Niciun fel de Unire n-o să fie”

Președintele R. Moldova Igor Dodon susține că cetățenii din stânga Prutului care își doresc Unirea cu România trebuie declarați persona non grata.

Mai mult, Dodon spune că acest lucru o să se întâmple după alegerile parlamentare din februarie 2019, când socialiștii „o să preia puterea” în R. Moldova.

„Niciun fel de Unire n-o să fie. Eu consider că cei care doresc lichidarea Republicii Moldova, indiferent că e Unirea cu România, cu Rusia sau cu Ucraina, ei trebuie să fie declaraţi persona non grata în Republica Moldova. Trebuie să fie interzisă prin lege această ideologie, curent politic”, a declarat Dodon, ieri-seară, în cadrul unei emisiuni de la N4.

Igor Dodon a comentat și ultimele evenimente unioniste de la Chișinău, care au început cu interdicțiile de la vamă impuse cetățenilor din România. Șeful statului nu crede că guvernarea a încercat, astfel, „să respecte legea” și să nu permită manifestații unioniste în R. Moldova.

„Îmaginați-vă că tineri din Moldova sau deputați socialiști se duceau în centrul Vasluiului și strigau: dați jumătate de Românie Moldovei Mari. Aveau să fie reacții mult mai dure și declarate persona non grata mai multe persoane”, a spus Dodon.

Menționăm că ultimele sondaje de opinie arată că între 20% și 30% din populația R. Moldova susține Unirea cu România.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 01.11.2026 01.11.2026 11:56 511 Horoscopul zilei 01.11.2026
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 962 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 01.11.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri