VIDEO // Povestea unui pușcăriaș din R. Moldova: Îi trebuiau urgent bani pentru a-și „opera copilul” și cerea bani prin intermediul rețelelor de socializare, până a fost prins
1023
Accesa din penitenciar rețelele de socializare și pretindea că este tatăl unui copil de 12 ani care are nevoie urgentă de o operație la inimă, cerând bani de la oameni. Una dintre victime i-a dat 7 000 de euro și apoi a sesizat Poliția.
Un deținut în vârstă de 30 de ani, care își ispășește pedeapsa într-un penitenciar din R. Moldova, fiind condamnat la 12 ani de închisoare pentru infracțiuni legate de droguri, tâlhării, furturi și escrocherii, a fost deconspirat de oamenii legii.
Potrivit Poliției, insul găsea victimele pe rețelele de socializare și, descriind povestea copilului bolnav, estorca sume de bani, iar doi complici, sora și cumnatul acestuia aflați la libertate, aveau rolul de a primi banii.
Schema a fost deconspirată după ce o femeie de 37 de ani a sesizat polițiștii despre faptul că o persoană a însușit de la ea 7 000 de euro sub pretextul că fiica ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală la inimă. Banii au fost transmiși în tranșe complicilor deținutului.
Gruparea a fost documentată timp de cinci luni.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie și persoanele respective riscă închisoare de la 1 la 5 ani.
20.02.2026
03:47
286
Nvidia își consolidează ofensiva timpurie în ecosistemul startupurilor AI din India prin parteneriate strategice cu fonduri și inițiative locale
20.02.2026
02:07
290
Snap pierde un director cheie al proiectului Specs chiar înainte de lansarea noilor ochelari AR
20.02.2026
01:55
341
FBI avertizează: atacurile de tip „jackpotting” asupra bancomatelor explodează, hackerii fură milioane în numerar
20.02.2026
01:38
401
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
347
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
00:54
369
Belden prelungește până în februarie 2026 termenul pentru nominalizările la Premiul Joseph C. Belden pentru Inovație
20.02.2026
00:22
374
Cellebrite, acuzată de standarde duble: a tăiat Serbia pentru abuzuri, dar ignoră acuzațiile similare din Kenya și Iordania
20.02.2026
00:17
441
Donald Trump, reacție la arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor: „Este foarte trist pentru familia regală”
20.02.2026
00:13
344
Toyota angajează șapte roboți umanoizi Digit într-o uzină RAV4 din Canada
20.02.2026
00:02
354
De ce cred fondatorii startup-urilor Read AI și Lucidya că inteligența artificială nu va înlocui oamenii, ci doar sarcinile repetitive
20.02.2026
03:47
225
Nvidia își consolidează ofensiva timpurie în ecosistemul startupurilor AI din India prin parteneriate strategice cu fonduri și inițiative locale
20.02.2026
02:07
259
Snap pierde un director cheie al proiectului Specs chiar înainte de lansarea noilor ochelari AR
20.02.2026
01:55
300
FBI avertizează: atacurile de tip „jackpotting” asupra bancomatelor explodează, hackerii fură milioane în numerar
20.02.2026
01:38
336
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
318
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
00:54
335
Belden prelungește până în februarie 2026 termenul pentru nominalizările la Premiul Joseph C. Belden pentru Inovație
20.02.2026
00:22
343
Cellebrite, acuzată de standarde duble: a tăiat Serbia pentru abuzuri, dar ignoră acuzațiile similare din Kenya și Iordania
20.02.2026
00:17
405
Donald Trump, reacție la arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor: „Este foarte trist pentru familia regală”
20.02.2026
00:13
325
Toyota angajează șapte roboți umanoizi Digit într-o uzină RAV4 din Canada
20.02.2026
00:02
327
De ce cred fondatorii startup-urilor Read AI și Lucidya că inteligența artificială nu va înlocui oamenii, ci doar sarcinile repetitive
19.02.2026
23:55
339
Boomul centrelor de date AI alimentează explozia diviziei de stocare a energiei a Redwood Materials
19.02.2026
23:25
362
YouTube își aduce asistentul AI conversațional pe televizoare, console și dispozitive de streaming
19.02.2026
23:06
379
Starbase, orășelul SpaceX din Texas, își face propria instanță și își construiește servicii municipale complete
19.02.2026
22:54
427
Serviciile secrete europene: Rusia nu vrea pace rapidă, războiul din Ucraina riscă să se prelungească mult după 2026
19.02.2026
22:06
442
Netanyahu avertizează Iranul cu o ripostă „de neimaginat” pe fondul escaladării tensiunilor SUA-Teheran
19.02.2026
22:03
377
Chrome contraatacă în „războiul browserelor”: funcții noi de productivitate și integrare mai strânsă cu Google Drive
19.02.2026
21:52
369
Reddit testează un nou motor de căutare cu AI pentru recomandări de produse și cumpărături online
19.02.2026
21:46
497
Nicușor Dan, întâlniri de curtoazie cu Marco Rubio, Jared Kushner și Steve Witkoff la reuniunea Consiliului pentru Pace inițiat de Donald Trump
411
Eroare Microsoft în Copilot a permis accesarea și rezumarea unor emailuri confidențiale ale utilizatorilor
19.02.2026
21:12
448
Vreme mai domoală și cer acoperit în Republica Moldova, vineri 20.02.2026
19.02.2026
20:13
525
Meta renunță la site-ul web dedicat Messenger din aprilie 2026, mesajele vor fi disponibile doar prin Facebook
19.02.2026
20:07
394
Guvernatoarea New York blochează deocamdată planul Waymo pentru lansarea serviciului de robotaxi în stat
19.02.2026
19:58
424
Mark Zuckerberg, confruntat în instanță la Los Angeles pentru efectele nocive și adictive ale Instagram asupra copiilor și adolescenților
19.02.2026
19:45
470
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la zona industrială Trușeni: noi investiții, locuri de muncă și parteneriat strâns cu autoritățile locale
19.02.2026
18:58
435
Producătorul de jucării erotice Tenga, victimă a unui atac cibernetic: datele intime a circa 600 de clienți din SUA, expuse de hackeri
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














