VIDEO // Portarul Radu Mîțu a fost LOVIT grav la cap: „Nu știe cum se numește, unde se află. Numai un ANIMAL putea să procedeze așa”
3108
În ultima săptămână, pe terenul de fotbal au decedat doi fotbaliști, iar o tragedie asemănătoare avea să se întâmple și în semifinalele Cupei Moldovei Orange dintre FC Milsami și FC Dacia, scor 1-0. Mijlocașul „dacilor”, Vadim Cemîrtan, l-a lovit cu genunchiul în cap pe portarul Radu Mîțu, care prinsese deja balonul.
Portarul lui FC Milsami și al naționalei U21 și-a pierdut cunoștința în urma loviturii, iar arbitrului Gheorghe Malinovshi i-au trebuit secunde bune pentru a permite medicilor să intre în teren pentru a acorda primul ajutor. Jucătorii lui FC Milsami, care s-au adunat în jurul portarului fără cunoștință, făceau semne disperate către medicul echipei, dar acesta nu putea să intre în teren până când arbitrul nu i-a permis. Malinovschi s-a îndreptat mai întâi către Cemîrtan pentru ca să-i arate cartonaș galben. Jucătorii din Orhei îl tot trăgeau de mânecă să vadă starea lui Mîțu. Doar grație insistenței acestora, arbitrul a văzut ce e cu Radu Mîțu și a permis medicilor să intre în teren.
Un alt episod la fel de neplăcut, care a demonstrat că sunt mari probleme și la capitolul acordarea primului ajutor de către medicii de la Urgență, s-a întâmplat când a intrat ambulanța pe teren pentru ca să-l preia pe Radu. Era un singur medic și șoferul. Medicul și-a luat trusa medicală și a părăsit terenul, iar șoferul urma să pună brancarda în ambulanță. Acesta nu avea cum de unul singur să ridice targa cu un om care cântărește 80 kg. Noroc că au intervenit jucătorii lui FC Milsami care au ridicat brancarda.
Chiar dacă echipa sa a câștigat cu 1-0 și s-a calificat în finala Cupei Moldovei după un golul marcat de Eugen Sidorenco, antrenorul de la FC Milsami, Adrian Sosnovschi, a fost foarte supărat. Acesta a lansat un atac dur asupra lui Vadim Cemîrtan, despre care a spus că practic l-a „vânat” pe Radu Mîțu.
„Nu știu exact care e starea lui Radu. Trebuie să stea nemișcat cel puțin două zile. El nu știe cum îl cheamă, unde este… Are o comoție serioasă. Eu niciodată nu am atacat pe nimeni, dar acum îmi voi permite acest lucru – doar un animal putea să facă așa ceva. Eu sunt responsabil de această afirmație. În primul meci, acest Cemârtan mai că nu i-a ras scalpul lui Mîțu. Iar în acest meci, Radu deja prinsese balonul, iar Cemîrtan l-a lovit cu genunchiul în cap și mai nu l-a trimis pe lumea cealaltă. Acest jucător trebuia eliminat în meciul tur. Radu este un potențial portar pentru echipa națională de seniori… Părinții puteau să rămână fără fiul lor, vă puteți imagina asta? Nu știu ce decizii vor fi luate ulterior, nici nu mă interesează, dar pot să spun că a procedat ca un animal. Putea să se întâmple o tragedie mare. În așa momente, nu mai interesează pe nimeni fotbalul. Nici nu ne putem bucura de această calificare. Radu este un portar de mare perspectivă și nu e normal ca cineva să-i rupă aripile”, a spus Sosnovschi.
Antrenorul de la FC Dacia, Veaceslav Simionov, a promis că Cemîrtan va fi pedepsit pentru gestul său necugetat. „Evident că va fi pedepsit. Urmează să vedem reluările și vom decide”, a spus acesta.
De menționat că Radu Mîțu a fost transportat la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Acesta a fost plasat în sala de reanimare și i-a fost stabilită diagnoza - contuzie a țesuturilor moi. Medicii au spus că Radu a avut mare noroc. Dacă era lovit cu 2 cm mai jos, atunci putea să se întâmple o tragedie.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















