VIDEO // O sportivă din Rusia, medaliată cu AUR la JO din 2022, a avut un discurs HALUCINANT chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
7593
La Kremlin a avut loc marți ceremonia de premiere a sportivilor ruşi care au obţinut medalii la Jocurile Olimpice 2022. În afara câtorva absenţe, toţi sportivii s-au prezentat la acest eveniment. Veronika Stepanova, campioană olimpică la schi fond, a şocat cu discursul pe care l-a avut la ceremonia de premiere.
În vârstă de 21 de ani, Veronika Stepanova este considerată una dintre cele mai talentate sportive din schi fond. La Jocurile Olimpice de la Beijing, Stepanova a reuşit să câştige medalia de aur. Această performanţă a „calificat-o” şi pentru întâlnirea cu Vladimir Putin, în cadrul ceremoniei de premiere de la Kremlin.
În contextul războiului din Ucraina, Veronika Stepanova a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Vladimir Putin, despre care spune că repus Rusia pe harta forţelor mondiale. „M-am născut în ianuarie 2001. În faţa ochilor mei, Rusia a devenit din nou puternică, mândră şi prosperă. Nu le place tuturor, asta este evident. Dar suntem pe drumul cel bun şi cu siguranţă vom câştiga, aşa cum am făcut-o la Jocurile Olimpice”, a spus sportiva, cu referire la războiul declanșat de Putin în Ucraina, transmite orangesport.ro.
„Sunt foarte mândră să primesc astăzi o asemenea onoare de la preşedintele ţării noastre. Vă mulţumesc mult pentru că aţi ridicat steagul ţării. Şi nu vom lăsa această medalie de aur să plece, asta este o promisiune”, a mai spus Veronika Stepanova în faţa lui Vladimir Putin.
Declaraţiile făcute de Veronika Stepanova a şocat însă ţările vestice, mai ales că ele vin din gura unei sportive de asemenea anvergură. De altfel, au existat opinii în presa din străinătate potrivit cărora Veronica Stepanova ar fi fost obligată să scrie acest discurs.
Însă campioana olimpică a venit cu noi clarificări după ce a citit aceste oprinii. Într-o postare pe contul său de Instagram, Veronika Stepanova a subliniat că vorbele rostite la Kremlin sunt chiar opiniile ei: „Sunt mândră de premiul primit, Ordinul Prieteniei şi sunt mândru că mi-a fost înmânat de Preşedintele Prieteniei. Tot ceea ce am spus la ceremonia de premiere de la Kremlin sunt sentimentele mele, gândurile mele”, a confirmat Stepanova.
09.04.2026
02:02
422
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
430
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
389
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
448
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
412
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
445
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
408
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
470
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
450
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
445
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
577
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
532
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
09.04.2026
02:02
395
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
421
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
367
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
441
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
406
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
429
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
401
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
455
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
436
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
430
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
566
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
527
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
602
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
480
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
586
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
562
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
541
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
654
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
503
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
509
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
454
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
537
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
518
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
570
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
526
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














