VIDEO // Noi rețineri în dosarul pregătirii DEZORDINILOR în masă în timpul unui protest organizat de Mișcarea pentru Popor: „Mi-au turnat benzină și mi-a spus să mergem înainte… A promis 400, 500, 600 de euro”
1795
Organele de drept au identificat alte cinci persoane, care ar avea legături cu pregătirea dezordinilor în masă în timpul protestului desfășurat pe 12 martie curent de către Mișcarea pentru Popor, constituită în jurul Partidului „ȘOR”.
Potrivit Poliției, este vorba de cinci bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 75 de ani, domiciliați în Bălți și Sângerei. Persoanele vizitate astăzi de angajații „Fulger” ar avea legătură cu cei șapte bănuiți trimiși pe banca acuzaților în aprilie 2023.
Cei cinci cooperează cu anchetatorii. Astfel, trei persoane au fost recunoscute în calitate de bănuit, iar două au statut de martor. „Mi-au dat benzină pentru mașină… Mi-a zis că voi mergeți înainte, iar mai apoi el va veni și se va lămuri ce și cum. A promis 400, 500, 600 de euro”, spune bărbatul care apare în imagini.
Acțiunile de astăzi au fost desfășurate în cadrul cauzei penale pornite la finele lunii septembrie a anului 2022. În cadrul perchezițiilor de astăzi au fost ridicate cuțite de diferite modele, un pistol pneumatic, înscrisuri de ciornă, precum și mijloace bănești în lei și euro.
18.12.2025
11:37
319
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
18.12.2025
09:45
261
Întâlnire decisivă la Bruxelles: UE caută soluții pentru a finanța Ucraina, Belgia cheie în planul privind activele rusești înghețate
18.12.2025
08:17
451
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
422
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
430
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
408
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
516
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
409
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
18.12.2025
11:46
47
ATENȚIE! // Aparatul banal din bucătărie care poate provoca incendii iarna, dacă rămâne în priză
18.12.2025
11:17
155
Cauți cele mai IEFTINE ZBORURI? Google lansează un nou instrument cu inteligență artificială care te ajută enorm
17.12.2025
22:36
624
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
803
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
18.12.2025
11:37
48
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
18.12.2025
09:45
245
Întâlnire decisivă la Bruxelles: UE caută soluții pentru a finanța Ucraina, Belgia cheie în planul privind activele rusești înghețate
18.12.2025
08:17
437
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
409
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
414
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
399
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
506
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
401
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
612
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
793
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
672
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
526
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
569
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
649
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
546
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
656
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
626
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
713
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
774
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
524
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
573
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
904
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
621
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
729
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
605
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
Întâlnire decisivă la Bruxelles: UE caută soluții pentru a finanța Ucraina, Belgia cheie în planul privind activele rusești înghețate
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














