VIDEO // Mai mulți cineaști din R. Moldova cer un concurs TRANSPARENT și ECHIDISTANT pentru finanțarea proiectelor din domeniu. Îl acuză pe directorul CMC de favoritism
2171
Mai mulți cineaști din R. Moldova îi solicită directorului Centrului Național al Cinematografiei (CMC), Valeriu Jereghi, să organizeze un concurs onest pentru finanțarea proiectelor cinematografice, ediția 2018.
Depunerea dosarelor la concurs urmează să aibă loc în perioada 15 - 31 ianuarie curent.
Într-o conferință de presă susținută astăzi, nume grele din cinematografia basarabeană l-au acuzat pe Valeriu Jereghi că, la concursul din 2017, ar fi dat dovadă de favoritism, iar unele proiecte cinematografice au fost respinse cu încălcarea regulamentului concursului.
Sandu Vasilache, directorul „Moldova Film”, a exemplificat prin respingerea proiectului „Identitate”, regizor Mihai Mihalache, care are în calitate de coproducători personalități din România și Franța. Potrivit lui Vasilache, în acest caz s-a cerut încheierea unui contract, lucru imposibil în condițiille în care nu se știa dacă va fi finanțat sau nu acest proiect.
Iar Sergiu Cumătrenco a declarat că proiectul unui scurtmetraj, pe care l-a depus anul trecut și care era aproape finalizat, a fost respins, inclusiv după ce s-a greșit la sumarea punctajului acordat și fără explicațiile de rigoare.
„Acest proiect nu a fost acceptat intenționat”, este concluzia pe care și-a făcut-o Cumătrenco, după ce a studiat documentele de la concurs.
„Centrul Național al Cinematografiei dezvoltă un sistem menit doar pentru o parte din breasla cinematografică”, a acuzat și regizorul Serge Zănoagă.
Sergiu Prodan a adăugat că angajații CMC au fost selectați după principiul „loialității față de șef”, ignorându-se integritatea și profesionalismul, taxând și ieșirile directorului Valeriu Jereghi care își promovează, din funcția publică pe care o deține, filmele proprii, etichetându-i și denigrându-i pe ceilalți cineaști din R. Moldova.
„Dumnealui (Valeriu Jereghi - n.r.) face mai mult rău cinematografiei”, a declarat regizorul Igor Cobileanski, exprimându-și nemuțumirea că directorul CMC „defăimează anumite case de producție”, acuzându-i de „furt” pe unii cineaști.
Valeriu Jereghi nu ne-a răspuns la telefon pentru a comenta acuzațiile regizorilor.
Anterior, într-un drept la replică, Valeriu Jereghi a afirmat să este supus unei „hărțuieli” permanente din partea unor „impostori”: „Nimic nu le place în activitatea CNC. Dovada cea mai convingătoare a relei lor voințe e faptul că ei, niște jalnici impostori, au ajuns chiar să pună la îndoială cu un tupeu impardonabil până și capacitatea membrilor Comisiei de selecţie a scenariilor, unor personalități marcante în ale scrisului precum academicianul Mihai Cimpoi, scriitorii Andrei Țurcanu și Emil Galaicu-Păun , de a da calificările necesare unor texte scenaristice”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european

















