VIDEO // Flori, lumânări, clopote și discursuri în memoria victimelor deportărilor staliniste, la Chișinău. Maia Sandu: „Federația Rusă, moștenitoarea de drept a URSS, nu și-a asumat niciodată responsabilitatea pentru aceste tragedii ale trecutului”

Sute de oameni s-au adunat, în dimineața zilei de joi, 6 iulie, la monumentul de la Gară, ridicat în memoria victimelor deportărilor regimului comunist, numit „Trenul Durerii”, pentru a aminti că astăzi se împlinesc 74 de ani de la cel mai mare val al deportărilor organizate de sovietici în Basarabia.

Participanții la miting - foști deportați, descendenți ale deportaților, președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, miniștrii Culturii și Justiției, Sergiu Prodan și Veronica Mihailov-Moraru, funcționari etc. - au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor deportărilor staliniste, au depus flori la monument, au asistat la o slujbă de pomenire și la discursurile oficialităților.

CITIȚI și Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie: Deportarea din 6 iulie 1949 – o CRIMĂ împotriva umanității. Cazul familiei Balan din localitatea Hecii-Vechi

Victimele ocupației sovietice, fără muzeu

Valentina Sturza, preşedinta de onoare a Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Moldova, a evocat tragedia familiei sale, deportată în Siberia, tatăl ei fiind primar de Ciuciuleni și deputat în Parlamentul României, accentuând faptul că „Basarabia a rămas într-un an fără cap și fără picioare”, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, convenit de Stalin și Hitler.

CITIȚI și DEPORTĂRI // Durerea Valentinei Sturza, INTERZISĂ astăzi la Piatra comemorativă de la Gară: „Probabil și astăzi suntem considerați dușmani ai poporului”

Astăzi, în R. Moldova au mai rămas 6 728 de victime ale deportărilor, mai puține cu 1 072 ca anul trecut.

Totodată, Alexandru Postică, președintele Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Moldova, a remarcat faptul că în R. Moldova nu există nici astăzi un muzeu național dedicat victimelor ocupației sovietice, deși a fost găsită anterior o clădire, iar acestei tragedii naționale îi sunt acordate în școli „45 de minute sau 90”, în funcție de disponibilitatea profesorilor.

Potrivit lui Postică, războiul de astăzi din Ucraina „ne oferă un tablou similar al atrocităților” la care au fost supuși basarabenii în anii 40 ai secolului trecut – „aceleași deportări, separări de familii, aceleași gropi de var pe care le-am văzut recent au fost găsite și în municipiul Chișinău și în alte părți ale R. Moldova”.

Rușinos este că în R. Moldova mai există și astăzi litigii cu privire la oferirea accesului la materiale de arhivă, mai ales că, potrivit calculelor lui Postică, astăzi 20% din populația R. Moldova ar avea statutul de victimă a represiunilor staliniste de pe urma deportărilor, foametei și uciderii basarabenilor de către sovietici.

CITIȚI și DOCUMENTAT: Ce pierderi umane a avut Basarabia pe timpul ocupației sovietice. Cifre DUREROASE

„Au încercat să decapiteze neamul nostru de cei mai înțelepți și harnici oameni”

Președinta Maia Sandu și-a început discursul cu numele unor familii (Tăbăranu, Sandu, Vâlcu) deportate acum 74 de ani din satul ei natal – Risipeni, raionul Fălești, „copii, bătrâni, tați și mame, puși într-o numărătoare, ca și cum nu ar fi fost oameni”.

Potrivit Maiei Sandu, pentru „regimul odios totalitar” oamenii erau simple liste.

„Oameni ai Moldovei de toate etniile, care-și duceau traiul demn și pașnic pe aceste pământuri, au fost încărcați în toiul nopții, sub arme, ca pe niște criminali, în vagoane pentru vite, și duși la mii de kilometri de casă. Unii au murit pe drum, de foame și boală, alții au murit la destinație din cauza condițiilor inumane. Tații au fost despărțiși de familie, copii mureau pe drum, părinții, bunicii noștri, oameni care munceau pământul, oameni de omenie, fără nicio vină, fără niciun drept de apel, au fost deportați, înfometați, uciși în baza unor liste”, a amintit șefa statului.

Maia Sandu a adăugat că am fost impuși să ne plângem durerea pe ascuns, dar astăzi avem datoria să ținem minte la ce au fost supuse victimele celor trei mari valuri de deportări din stânga Prutului, dar și de foametea organizată de regimul sovietic, când mureau în medie câte 425 de oameni pe zi.

„Deportările făcute de regimul sovietic aveau un singur scop – să curețe Moldova de intelectuali, oameni cu gândire critică, de gospodarii din satele noastre, care nu voiau să intre în colhoz, și de oricine nu era de acord cu regimul. Astfel au vrut ei să construiască totalitarismul fără a avea nicio rezistență sau obstacol. Au încercat să decapiteze neamul nostru de cei mai înțelepți și harnici oameni. (...) Federația Rusă, moștenitoarea de drept a URSS, nu și-a asumat niciodată responsabilitatea pentru aceste tragedii ale trecutului și nu a alocat niciun ban pentru despăgubirea cetățenilor supuși represiunilor. Este cinic și rușinos că mai avem încă persoane, inclusiv în Parlament sau în alte poziții de răspundere care elogiază trecutul sovietic, responsabil de pierderea atâtor moldoveni. Când știi că părinții, bunicii tăi au fost duși la pierzanie, cum poți să lauzi călăul?”, a întrebat Maia Sandu.



CITIȚI și Fotografii rare despre DEPORTĂRILE în masă ale moldovenilor de către „eliberatorii” ruși: „Urmările acestei represiuni în masă, motivată de dogmele ideologiei comuniste, le simțim acut până astăzi”

„Dacă vom uita trecutul nostru, s-a încheiat viitorul nostru”

Părintele Ion Ciuntu, parohul Bisericii „Sfânta Teodora de la Sihla” din Chișinău, a menționat că astăzi este „zi de tristă pomină” și a chemat populația „la unitate și demnitate națională”.

„În fiecare an ne adunăm aici cu Dvs., de zeci de ani, pentru că nu poate fi altfel, pentru că, dacă se șterge memoria, s-a pierdut totul, s-a pierdut ziua de mâine și ceea ce ar urma să vină după noi. Ne-am rugat împreună cu Dvs. și pentru iertarea păcatelor celor duși în Siberia, decedați acolo sau întorși și decedați aici. Fraților, eu cred ca slujitor că, după câte au îndurat și chinurile prin care au trecut ei, toate le sunt iertate la bunul Dumnezeu. Altceva este că păcatul acesta stă pe călăii care au sugrumat, au dus la pierzanie această lume frumoasă, că a plecat intelectualitatea, lumea cea deosebită din neamul nostru. Pentru aceasta ne plecăm fruntea în memoria dânșilor. Nicicând, nicicând să nu uităm de această urgie și să nu spunem că asta a fost în trecut și nu o să se mai repete. Ba da, oricând se poate întoarce și noi vedem niște lucruri care se întâmplă chiar prin preajmă. Se întâmplă. Copiii sunt rupți de la casa părinților, rămân orfani, băgați prin case străine ca să-și uite naționalitatea, demnitatea sa de neam în care s-a născut. Să fim cu luare aminte, să păstrăm unitatea neamului – aici ar trebui să fie și românul sau cel care se consideră moldovean, și găgăuzul, și bulgarul, și rusul. Noi, dacă vrem o republică frumoasă care să prospere, să nu arătăm cu degetul la conducere, totul vine de la fiecare dintre noi, de la responsabilitatea noastră. (...) Dacă vom uita trecutul nostru, s-a încheiat viitorul nostru”, a punctat preotul.

Amintim că, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, un număr de 34 270 de persoane, dintre care 11 245 de copii, au fost ridicate și deportate de către regimul stalinist, cu 1 500 de vagoane pentru vite, în Siberia și Kazahstan.