VIDEO // „Fii ca Maia Sandu”: „Mi-am făcut doza booster și sunt încrezătoare că sunt mai protejată. Avem sute de mii de doze de „Pfizer” și „Moderna”. EȘECUL nostru, al societății în general, e rata redusă de vaccinare”
2054
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, și-a administrat astăzi, în clădirea Policlinicii Cancelariei de Stat, doza booster de vaccin împotriva COVID-19. Șefa statului a explicat că deja au trecut șase luni de la administrarea celei de-a doua doze a vaccinului „Astra Zeneca”, iar pentru ca să fie protejată împotriva tulpinii „Omicron”, care face ravagii la nivel global, a decis să-și administreze doza booster.
„Am decis să-mi fac a treia doză, pentru că sunt îngrijorată de evoluția pandemică la nivel global. Am văzut cu toții că tulpina „Omicron” se răspândește foarte repede. Doar săptămâna trecută, zilnic, câte un milion de oameni s-au infectat cu COVID-19. Valul următor va ajunge curând și în R. Moldova, din păcate. Pentru a fi protejați, e nevoie să ne vaccinăm. Îi îndemn să se vaccineze pe cei care nu și-au făcut nicio doză de vaccin. Nu știu câți oameni mai trebuie să mai moară ca toată lumea să realizeze cât de importantă este vaccinarea și cât de gravă e această pandemie. Îi îndemn să se vaccineze și cei care și-au făcut deja două doze. Eu mi-am făcut doza booster și sunt încrezătoare că sunt mai protejată. Ministerul Sănătății are sute de mii de doze de „Pfizer” și câteva sute de mii de „Moderna”. Sunt vaccinuri de calitate și nimeni nu e în pericol dacă și le administrează”, a declarat Maia Sandu, după și-a administrat astăzi vaccinul „Pfizer”.
Potrivit șefei statului, cel mai mare eșec de până acum e rata mică de vaccinare, dar de vină nu e doar actuala guvernare: „Problema noastră cea mare e rata redusă de vaccinare. Aici este eșecul, dacă vreți, al societății în general. Suntem printre statele cu cea mai scăzută rată de vaccinare, în situația în care noi am fost printre primele state care au avut acces la vaccin. E vorba despre responsabilitatea tuturor”.
Președinta a ținut să asigure cetățenii R. Moldova că nu poate fi vorba de administrarea vaccinurilor expirate, așa cum a arătat un raport al Curții de Conturi.
„Nu au fost administrate vaccinuri expirate. Au fost introduse în sistem datele despre vaccinare mai târziu și de aici au apărut aceste neclarități. Noi avem vaccinuri valabile și nu sunt administrate vaccinuri expirate. Aceste informații descurajează și mai mult oamenii care mai au întrebări vizavi de procesul de vaccinare. Oamenii pot verifica personal dacă vaccinul administrat este valabil sau nu. Trebuie să-i convingem pe toți cetățenii R. Moldova să se vaccineze. Acest lucru ne va ajuta pe toți”, a punctat Maia Sandu.
02.02.2026
12:06
3642
Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
22.01.2026
14:40
2346
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
25.09.2025
11:11
3016
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
09.09.2025
13:32
1420
VIDEO // Maia Sandu, ovaționată în PE după un discurs EMOȚIONANT: „Drumul nostru european nu este doar despre valori - este despre SUPRAVIEȚUIRE. Kremlinul vrea să captureze R. Moldova prin intermediul urnelor de vot”
01.08.2025
10:57
2157
Dodon a început campania de LUSTRUIRE a imaginii lui Plahotniuc? „Nu vor ei să-l aducă acasă, pentru că el e un PERICOL pentru PAS și Maia Sandu. Plahotniuc poate să povestească despre furtul miliardului...”
30.07.2025
14:38
3936
Cu musca pe căciulă? „Proeuropeanul” Ceban a reacționat la AVERTISMENTELE Maiei Sandu cu privire „vehiculele politice” finanțate de Kremlin cu sute de milioane de euro și imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare: „Vor să-mi interzică să candidez”
30.07.2025
12:09
3850
Dodon a sărit ca ars, după ce Maia Sandu a avertizat în privința IMIXTIUNII Rusiei în alegerile parlamentare, dar și despre sutele de MILIOANE de euro investite de ruși în diferite partide și blocuri: „Instituie în R. Moldova crima gândirii”
30.07.2025
11:17
2065
VIDEO // Kremlinul pregătește un ASALT fără precedent asupra R. Moldova. „Doar prin criptomonede sunt planifică finanțări de circa 100 de MILIOANE de euro. „Investește în mai multe vehicule politice pentru a-și băga oamenii în următorul Parlament”
29.01.2025
15:14
2283
Mesaj de la Berlin pentru Chișinău. Olaf Scholz: „Germania va continua să susțină R. Moldova în fața amenințărilor rusești, indiferent de rezultatul alegerilor pentru Bundestag”
29.10.2024
16:59
3597
VIDEO // Dodon ARUNCĂ în aer „proeuropenismul” lui Stoianoglo, care îi cerea Maiei Sandu „garantarea ireversibilității cursului de integrare europeană a R. Moldova”: „Referendumul este ilegal... Credeți că nu se poate organiza un alt referendum?”
23.03.2026
16:42
1
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
232
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
307
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
360
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
383
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
350
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
385
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
468
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
488
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
491
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
483
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
512
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
654
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1100
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
754
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
860
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
836
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
844
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
901
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
1090
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
1030
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1233
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
1113
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1357
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
1012
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
1066
Horoscopul zilei 21.03.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














