VIDEO // Băsescu a cerut o perspectivă clară de ADERARE a R. Moldova la UE: „Unirea cu România nu este treaba Uniunii Europene, ci a României”.
3076
Europarlamentarul și fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat în Parlamentul European că R. Moldova trebuie să-i fie oferită o perspectivă clară de aderare la Uniunea Europeană, pentru că în caz contrar va rămâne într-o zonă gri pe un termen nedefinit.
„Problema R. Moldova este că nu știe care îi este viitorul. UE refuză să-i dea perspectiva intrării în Uniunea Europeană, mai devreme sau mai târziu, atunci când va fi pregătită. R. Moldova este o țară care se află în zona gri și niciun politician din R. Moldova nu poate spune românilor din R. Moldova – doamna Mogherini, R. Moldova e locuită de români – niciun politician nu poate spune care e viitorul acestei țări, aflată între Ucraina, Transnistria controlată de Moscova și frontiera UE. Concluzie: dați perspectivă europeană R. Moldova, altfel va rămâne așa cum este o lungă perioadă de timp”, a declarat Băsescu, în cadrul dezbaterilor privind situația din R. Moldova.
De asemenea, fostul președinte a adăugat că „Unirea cu România nu este treaba Uniunii Europene, ci a României”.
04.12.2020
16:59
3423
Traian Băsescu are ȘANSE MARI să ajungă în Parlamentul R. Moldova, afirmă Dodon, care i-a RETRAS cetățenia: „Băsescu are mai multe MERITE...”
04.12.2020
09:44
3932
Opinie de la București: „Sub bagheta lui Igor Dodon, pe 3 decembrie 2020, la Chișinău s-a produs o adevărată LOVITURĂ DE STAT parlamentară”
26.11.2020
16:21
2724
Traian Băsescu: „UE are greutate atâta timp cât stă braț la braț cu SUA”. Joe Biden va veni la Consiliul European pentru a da semnalul ca America s-a întors în Europa
15.06.2020
12:25
3876
Semnal de ALARMĂ dat de Traian Băsescu: „Uitați-vă la hartă, constatăm că Putin a cam rezolvat ce era de rezolvat până la frontiera NATO! Și-a făcut meandrele în Ucraina, ține Transnistria sub control”
06.12.2019
10:39
7108
Unionistul nr. 1 Traian Băsescu S-A SĂTURAT de liderii partidelor unioniste din R. Moldova. ULTIMATUMUL pus de ex-președintele României
24.07.2019
14:40
3849
Europarlamentarul Băsescu a cerut, REPETAT, ca R. Moldova să i se dea o perspectivă clară de ADERARE la UE. Cum a reacționat Maia Sandu
22.05.2019
13:40
3343
Ministrul Finanțelor este REVOLTAT că Băsescu l-a numit „PUDELUL Moscovei” pe Dodon: „Asta denotă atitudinea lui față de toți cetățenii țării noastre”
20.05.2019
15:43
2474
VIDEO // Băsescu INSISTĂ ca partidele parlamentare „să dea” un guvern R. Moldova: „Cele trei partide parlamentare + Șor să intre în BAIE și să iasă cu un GUVERN”
05.03.2019
10:00
4404
PUN recomandă Blocului „ACUM” să poarte discuții cu partenerii din România și SUA, înainte de a anunța decizia de participare sau neparticipare la crearea unei alianțe de guvernare
11.11.2018
15:40
5489
Gheorghe Erizanu // Cetățeanul Băsescu
20.03.2026
07:51
309
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
530
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
556
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
561
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
574
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
600
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
561
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
640
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
554
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
607
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
653
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
572
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
620
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
645
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
648
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
657
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
721
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
579
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
622
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
690
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
676
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
617
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
638
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
689
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
623
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
Horoscopul zilei 20.03.2026
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














