VIDEO // Basarabenii, prinși într-o horă cu frații de peste Prut, la Alba Iulia, la 100 de ani de la Marea Unire
1383
Zeci de români şi basarabeni s-au prins în Hora Unirii, marţi, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, la împlinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. O studentă din Republica Moldova a spus că speră la un viitor împreună, ca la 1918, transmite Mediafax.
Românii şi basarabenii care au participat, astăzi, la manifestările dedicate zilei de 27 martie, sunt susţinători ai Unirii României cu Basarabia şi au venit cu steaguri ale celor două ţări.
Manifestările au început cu intonarea imnurilor naţionale ale celor două state şi a continuat cu alocuţiuni şi scurte poezii, care evocau momentele de la 27 martie 1918 şi îndemnau la o nouă Unire.
La final a avut loc un scurt program artistic realizat de studenţii basarabeni. De asemenea, cei prezenţi, aproape 100 de oameni, s-au prins într-o horă mare, iar apoi în două, sub forma unor cercuri concentrice.
Manifestările au fost iniţiate de Organizaţia Studenţilor şi Liceenilor Basarabeni din Alba Iulia.
Vicepreşedintele acesteia, Valeria Purciuc, a declarat, presei, că la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România se simte mândră că este basarabeancă, că e româncă
„Sperăm la un viitor împreună, cum a fost la 1918. Fraţilor de peste Prut le transmitem că suntem alături de ei, gândim în aceeaşi limbă, avem acelaşi ideal naţional, sperăm în acelaşi viitor. Noi ne simţim români, nu doar basarabeni”, a spus Valeria Purciuc.
La Alba Iulia învaţă peste 100 de elevi şi studenţi din Republica Moldova.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
06.08.2026
15:13
06.08.2026
14:22
06.08.2026
14:19
06.08.2026
14:04
06.08.2026
13:52
06.08.2026
13:29
06.08.2026
13:27
06.08.2026
13:19
06.08.2026
13:13
06.08.2026
12:37
06.08.2026
11:49
06.08.2026
11:44
06.08.2026
11:38
06.08.2026
11:27
06.08.2026
11:11
06.08.2026
10:39
06.08.2026
09:59
06.08.2026
09:33
06.08.2026
09:20
06.08.2026
09:03
06.08.2026
08:37
06.08.2026
08:27
06.08.2026
07:23
06.08.2026
06:39
06.08.2026
06:06
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski


















