VIDEO // Așa-zisul „hoț în lege”, Lioșa Semipalatenski, EXPULZAT din R. Moldova și declarat persona non grata pentru 15 ani
2722
O autoritate criminală din Kazahstan, Lioșa Semipalatenski, care are statut de așa-zis „hoț în lege”, a venit zilele trecute în R. Moldova pentru a aranja „un canal de droguri”, susțin oamenii legii de la Chișinău.
Drogurile din Kazahstan urmau să ajungă în statele UE, folosind ca tranzit teritoriul Republicii Moldova.
Pe 13 aprilie curent, kazahul a fost localizat, iar în urma perchezițiilor efectuate în apartamentul unde acesta era cazat a mai fost găsit și un alt cetățean al Kazahstanului, în vârstă de 32 de ani, care era însoțitorul autorității criminale.
În apartamentul închiriat de cei doi, polițiștii au depistat 6 000 de dolari, trei telefoane mobile, un „Ipad”, mai multe cartele SIM ale operatorilor de telefonie mobilă naționali și internaționali.
Inspectoratul General al Poliției anunță că, pe 14 aprilie, cei doi cetățeni străinii au fost expulzați din Republica Moldova pe un termen de 15 ani, fiind declarate persoane indezirabile pe teritoriul republicii noastre.
Acum, forțele de ordine urmează să stabilească cine sunt cei din R. Moldova care au intrat în contact cu autoritatea criminală din Kazahstan.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
13.11.2026
19:00
13.11.2026
18:55
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”

















