VIDEO // Alte patru baze aeriene rusești au fost DISTRUSE de ucraineni, în cel mai mare atac asupra aerogromurilor de la începutul războiului
1582
Dronele ucrainene cu rază lungă de acțiune au lovit patru baze aeriene rusești miercuri noapte, 14 august, în cel mai mare atac asupra aerodromurilor de la începutul războiului, a declarat pentru Kyiv Independent o sursă din Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).
În aceeași zi, Rusia a susținut că a doborât peste 110 drone ucrainene pentru a contracara o lovitură masivă a Kievului. Canalele locale de Telegram au raportat explozii la bazele aeriene din Savasleika, Borisoglebsk și Baltimore din Voronej.
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a confirmat atacul din 14 august, spunând că avioane de luptă-bombrdier Su-34, avioane de luptă Su-35 și alte avioane erau staționate pe aerodromurile menționate.
Atacul a vizat depozitele de combustibil și muniția aeriană.
Atacul la scară largă cu drone a fost efectuat de SBU în cooperare cu Forțele Aeriene, Forțele de Operații Speciale, Forțele Sistemelor fără pilot și agenția de informații militare (GUR), a dezvăluit sursa pentru Kyiv Independent, transmite ziare.com.
Scopul a fost acela de a împiedica Rusia să folosească bazele aeriene pentru a lovi pozițiile militare și așezările ucrainene cu bombe KAB. Pagubele sunt în curs de stabilire, a adăugat sursa.
„Așteptăm fotografii din satelit ale avioanelor rusești și ale depozitelor distruse”, a mai spus sursa.
Canalele ruse Telegram au raportat 10 explozii la baza aeriană Savasleika din regiunea Nijni Novgorod, care găzduiește avioanele MIG 31 K, purtătoare de rachete Kinjal.
Radio Free Europe/Radio Liberty a publicat imagini surprinse de sateliții NASA, care par să confirme incendiile în apropierea bazelor aeriene Savasleika și Baltimore. Canalele rusești de Telegram au distribuit, de asemenea, mai multe videoclipuri care surprind drone zburând și focuri de apărare antiaeriană în regiunile Voronej și Nijni Novgorod.
Satul Savasleika este situat la aproximativ 650 de kilometri de granița cu Ucraina, în timp ce Baltimore și Borisoglebsk din regiunea Voronej se află la 180 și, respectiv, 260 de kilometri de granița cu Ucraina.
Aerodromul Kursk, cunoscut și sub numele de Baza Aeriană Halino, găzduiește avioane de luptă MiG-29 și se află la aproximativ 95 de kilometri de Ucraina.
„SBU continuă să slăbească metodic componenta forțelor aeriene a mașinii militare ruse”, a spus sursa.
Ucraina a efectuat o serie de lovituri împotriva bazelor aeriene în efortul de a slăbi forțele aeriene ruse mai puternice. Un atac împotriva unei baze aeriene din regiunea Lipețk pe 9 august a distrus peste 700 de bombe, a declarat o sursă din serviciile de informații ucrainene pentru Kyiv Independent.
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
07.10.2026
22:57
07.10.2026
22:21
07.10.2026
19:13
07.10.2026
19:10
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
22:57
07.10.2026
22:21
07.10.2026
21:12
07.10.2026
19:13
07.10.2026
19:10
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:50
07.10.2026
15:31
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
07.10.2026
14:44
07.10.2026
14:17
07.10.2026
14:01
07.10.2026
13:57
07.10.2026
13:43
07.10.2026
13:40
07.10.2026
13:39
07.10.2026
13:37
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
















