Stiri

Statele membre AIE sunt pregătite să scoată pe piață rezerve suplimentare de petrol și motorină, dacă va fi necesar

Actualitate 07.10.2026 22:57 Vizualizări191
Statele membre AIE sunt pregătite să scoată pe piață rezerve suplimentare de petrol și motorină, dacă va fi necesar

Statele membre ale Agenţiei Internaţionale a Energiei (AIE) sunt pregătite să elibereze rezerve strategice ”suplimentare” de petrol şi motorină. Agenţia a anunţat miercuri, după o reuniune, că aceste măsuri ar putea fi aplicate în funcţie de evoluţia pieţei.

Aceste state deţin echivalentul a aproximativ 1,1 miliarde de barili, inclusiv peste 200 de milioane de barili de motorină, potrivit unui comunicat al organizaţiei internaţionale fondate în cadrul OCDE şi cu sediul la Paris.

Conflictul din Orientul Mijlociu urmează să remodeleze planurile de investiţii în energie, iar perturbările pun accentul pe securitatea energetică. Electricitatea şi diversificarea stimulează cheltuielile. În acest context, ţările se orientează către surse interne de energie şi dezvoltă noi rute comerciale.

AIE anunţă că statele sunt pregătite "să elibereze (cantităţi) suplimentare din aceste stocuri pe piaţă, dacă şi atunci când acest lucru se va dovedi necesar".

AIE subliniază că statele membre "au susţinut de asemenea prioritatea acordată unei scoateri din stoc de motorină, în măsura în care acest lucru este posibil, având în vedere tensiunile actuale pe pieţele" mondiale.

400 DE MILIOANE DE BARILI PROMISE ÎN MARTIE

Până în prezent, cele 32 de state membre ale AIE au eliberat aproximativ 325 de milioane din cele 400 de milioane de barili promise în martie, precizează agenţia.

Unele ţări au eliberat "volume mai mari" decât cele la care s-au angajat iniţial, precizează AIE.

"Eliberarea integrală a tuturor stocurilor promise dar încă nepuse pe piaţă în cadrul acestei acţiuni colective ar permite adăugarea altor aproximativ 100 de milioane de barili", anunţă agenţia.

O reuniune a statelor membre este prevăzută saptămâna viitoare, pentru o "evaluare" şi o "examinare" a situaţiei de pe pieţele internaţionale.

Vineri, Grupul celor Şapte (G7) anunţa "o eliberare coordonată, prin intermediul AIE, a 100 de milioane de barili, care începe imediat". Decizia a fost luată în contextul în care preţurile carburanţilor rămân foarte ridicate pe pieţele mondiale, pe fondul Războiului din Orientul Mijlociu şi al blocării Strâmtorii Ormuz.

Exporturile de petrol brut din ţările Orientului Mijlociu, cu excepţia Iranului, au depăşit săptămâna trecută nivelul de dinaintea Războiului din Iran, potrivit datelor companiei de monitorizare maritimă Kpler. Produsele rafinate se află însă în continuare sub presiune.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.82 1 RON 3.75 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 07.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri