VIDEO // A fost stabilit TRASEUL pe care Ianukovici a FUGIT din Ucraina. A fost AJUTAT
2789
Elicopterele lui Victor Ianukovici, cu ajutorul cărora a fugit din Kiev, au zburat spre Moscova. Informația a fost confirmată de responsabilii aeroportului din „Vnukovo-3”, acolo unde staționează și acum aparatele de zbor, inclusiv avionul ex-președintelui.
Potrivit jurnaliștilor de la TCH, Ianukovici a plecat din Mejigorie împreună cu 21 de bodyguarzi, la bordul a două elicoptere. Acesta a plecat în Harkov, unde a staționat o noapte la reședința sa secretă dintr-o pădure. De acolo, pe 22 februarie, acesta s-a îndreptat spre Donețk.
Scopul vizitei în Donețk a fost îmbarcarea în avionul reactiv de tip „Falcon”, care urma să-l ducă la Moscova. Totuși, acesta nu a avut permisiunea să decoleze din Donețk. Atunci Ianukovici, care era speriat, a stat o noapte în vila miliardarului Rinat Ahmetov. În dimineața zile de 23 februarie, acesta a plecat cu câteva automobile scumpe pe autostrada Mauriopol. Acolo, în câmp, era așteptat de două elicoptere. A fost luată decizia de a pleca în Rusia via Crimeea.
Tot pe 23 februarie, acesta a intrat în sediul Serviciului de Informații din Ialta, unde o parte dintre bodyguarzii săi au scris cerere de demisie. În aceeași zi, Ianukovici a fost scos din Crimeea de către marinarii ruși din brigada 810.
22.10.2021
12:29
01.09.2021
15:58
17.05.2018
14:04
10.05.2018
08:03
25.04.2018
11:01
16.04.2018
12:00
17.03.2018
19:01
26.02.2018
17:02
22.02.2018
14:30
05.02.2018
17:03
30.12.2017
19:08
22.12.2017
17:30
14.09.2026
11:13
14.09.2026
11:12
14.09.2026
10:50
14.09.2026
10:36
14.09.2026
10:31
14.09.2026
10:30
14.09.2026
10:16
14.09.2026
09:59
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
14.09.2026
09:42
14.09.2026
09:39
14.09.2026
09:17
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
















