Victor Ponta: „România are dorința și obligativitatea de a sprijini drumul european al R. Moldova”
2390
Peste 200 de persoane participă, astăzi, la Forumul moldo-român „Promovarea participării comune la programele europene în domeniul științei și educației”. La eveniment au fost prezenți premierul român Victor Ponta și prim-ministrul Iurie Leancă care au ținut discursuri în fața academicienilor, cercetătorilor, rectorilor și membrilor guvernelor de la Chișinău și București.
Scopul forumului a fost informarea și întărirea posibilităților de accesare a fondurilor europene pentru cercetare și dezvoltare.
„Cultura, limba și educația sunt legături ce nu pot fi distruse, care oferă perspective pentru viitor. Mediul academic din Republica Moldova se poate integra mai repede în Uniunea Europeană decât chiar R. Moldova, pentru că o țară se integrează prin elita ei, iar dvs. reprezentați această elită”, a declarat premierul român Victor Ponta.
Oficialul le-a sugerat tinerilor cercetători că pot face mai mult chiar decât liderii politici ai țării. „România are dorința și obligativitatea de a sprijini drumul european al R. Moldova. Moldova are nevoie de sprijin și de experiență comună din partea României mai mult decât din partea altor țări. Dorim să primiți de peste Prut nu doar vorbe frumoase, ci și experiența de care aveți nevoie. Aveți șansa să învățați din greșelile României”, a mai adăugat Ponta.
Premierul român a mai afirmat că susține asocierea cercetătorilor din R. Moldova și România în proiecte comune, pentru că apartenența la valorile europene este un factor stimulativ extraordinar.
La rândul său, premierul Iurie Leancă a declarat că își dorește să impulsioneze acest domeniu. „Cercetarea și inovarea pot deveni un motor al progresului și pentru țara noastră. Sper că savanții noștri vor profita din plin de acest instrument european, pentru a deveni mai vizibili și mai competitivi pe plan regional, dar și în lume”, a declarat Leancă.
Forumul va continua pe durata întregii zile, iar academicieni din România și din R. Moldova își vor împărtăși experiența în diferite domenii.
Amintim că, ultima dată, Victor Ponta a vizitat Republica Moldova pe 27 august 2013, atunci când au fost lansate lucrările de construcție a gazoductului Iași-Ungheni.
23.11.2018
11:00
2287
BILANȚUL ședinței comune a guvernelor României și R. Moldova: „În timp ce Dodon ține discursuri STERILE la Moscova, noi venim de la București cu rezultate concrete”
19.06.2018
11:20
4932
VIDEO // Afirmație SURPRINZĂTOARE făcută de vicepremierul Leancă: „Mi-ar plăcea ca NATO să ne declare RĂZBOI și să ne ocupe. Trebuie să schimbăm percepția despre NATO”
13.10.2017
19:02
11895
STUDIU // Râsul unui copil, SEMNUL care trădează un viitor psihopat
14.01.2017
20:04
3261
După 30 de ani de stat într-o pungă, rămăşiţele „îngerului morţii” au început să fie examinate. Ce au descoperit cercetătorii
21.10.2016
21:13
12534
Iurie Leancă este SOMAT pentru ultima oară să se RETRAGĂ din cursa electorală. Mesajul venit de la Bruxelles
20.10.2016
09:01
3031
Lovitură TERIBILĂ pentru Victor Ponta. Procurorii au pus SECHESTRU pe averea fostului premier în dosarul „Tony Blair”
07.10.2015
16:08
3565
Premieră în R.M. // Cei mai mari angajatori din țară și investitori europeni vor oferi LOCURI de MUNCĂ la Chișinău
15.06.2015
10:19
2989
VIDEO // Natalia Gherman cere finanțare suplimentară pentru R. Moldova: „Integrarea europeană este cea mai BUNĂ soluție”
28.02.2015
12:47
5837
Vlad Filat susţine că în spatele IEȘIRII din PLDM a lui Leancă și Carpov ar sta „un centru de comandă"
06.02.2015
21:14
5786
Leancă: „Nu cred într-un Guvern MINORITAR. Va fi REFĂCUTĂ coaliţia dintre PLDM-PD-PL”
17.11.2014
14:35
4839
Petru Lucinschi: „Să facem la 30 noiembrie o răsturnare de situație ca în România”
25.09.2014
17:41
2644
Iurie Leancă vorbește de PROVOCĂRI și OBIECTIVE
20.03.2026
21:01
45
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
220
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
212
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
288
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
264
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
275
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
270
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
393
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
414
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
363
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
447
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
504
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
514
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
549
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
531
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
589
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
708
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
722
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
713
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
726
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
771
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
697
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
798
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
693
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
756
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














