Patimile după „Kroll”

Punct de sprijin // Dacă mai mulți reprezentanți ai guvernării au declarat deja că s-a furat, de ce să nu facă o claritate?

A mai trecut o săptămână. O săptămână în care ni s-a promis că raportul „Kroll” va fi făcut public.

Previzibil – nu s-a întâmplat. În schimb, am auzit aceleași argumente bizare. De data asta de la spicherul Parlamentului. Că el vorbește cu Drăguțanu, care negociază cu Compania „Kroll”. Că nu poate fi tradus, că datele din raport nu sunt probe etc. Firește că nu sunt probe. Datele pot deveni probe doar dacă vor fi folosite de organele abilitate. Dna Sandu ne-a zis că totul e pe tavă. Procurorii – că nimic nou n-au aflat. Și atunci, care e problema?

Oricare argument invocat până acum nu ține. Nu rezistă unei logici elementare. Cine de la cine a comandat raportul? BNM de la „Kroll” sau invers? Dacă BNM, cum ni s-a spus, atunci cum poate compania angajată să execute ceva să impună clauza de confidențialitate? Nu e logic să fie invers? BNM comandă, respectiv impune condiții.

Iar după ce achită executarea lucrărilor, e la discreția băncii centrale deja cum procedează mai departe. Face public raportul, îl ține în secret sau face borș cu el. Iată că guvernatorul ne zice că negociază. Cine a introdus totuși clauza de confidențialitate în contract? Poate BNM ne arată caietul de sarcini pentru „Kroll”?

O altă întrebare interesantă este cui i se subordonează BNM? E instituție independentă, corect, dar e sub control parlamentar. Și dacă Parlamentul cere acest raport, cum ar putea BNM să refuze prezentarea lui? Din moment ce a fost prezentat miniștrilor, cu ce sunt mai periculoși deputații? Se teme cumva guvernarea că opoziția îl va face public? Păi și guvernarea ne-a promis să-l facă public. Doar că nu știm când.

Vor apărea informații care vor prejudicia mersul anchetei? Păi din ce afirmă procurorii, vedem că nimic nou n-au aflat. Și atunci, care e problema? Oricum acest raport va apărea, oricât de secret ar fi. Exact ca și raportul comisiei parlamentare. Cineva îl va copia și pune pe internet. După care noi vom ghici – e cel autentic sau nu. Iar cei care l-au citit vor zice că parcă da, dar parcă nu…

Chiar nu înțelege guvernarea că își face un deserviciu enorm? Or, în lipsa unor informații oficiale veridice, suspiciunile doar vor crește. Și vor genera în continuare tot felul de zvonuri, interpretări eronate și mituri.

Dacă mai mulți reprezentanți ai guvernării au declarat deja că s-a furat, de ce să nu facă o claritate? E vreo problemă să fie chemat Drăguțanu în Parlament și să răspundă la câteva întrebări simple:

·Care a fost gaura în momentul acordării creditelor BNM celor trei bănci și care a fost gaura reală în 2013 la BEM când statul a cedat controlul?

·Care este perioada în care s-a furat de la BEM – în 2014 sau până în 2013, sau tot timpul?

·Câți bani au plecat peste hotare și nu s-au întors și câți s-au furat aici, pe loc?

·Care este situația actuală la BEM și celelalte două bănci?

·Care sunt scenariile – lichidarea lor sau recapitalizarea? Sau salvăm BEM și lichidăm celelalte două?

·Este nevoie ca statul să salveze BEM din care se fură și se fură?

Întrebări sunt mult mai multe, dar nu se răspunde nici la cele principale. Nici organele de anchetă nu ne spun mare lucru. Apropo, ce-i cu dosarul lui Gacichevici?

În timp ce scriam materialul, a apărut știrea că socialiștii au cerut audierea raportului în Parlament. Propunerea lor n-a trecut. Cu majoritate de voturi, deputații au decis să convoace Biroul Permanent al Parlamentului unde vor decide dacă îl vor chema pe guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu, să prezinte raportul „Kroll”. Cuvântul-cheie este „dacă”.

Tace BNM, tace Guvernul, tace Parlamentul, tace Procuratura, tace guvernarea, tace opoziția constructivă. Suspectă această tăcere. Omerta?