Blestemul lui Midas. Versiunea 2.0

Punct de sprijin

Firește că n-am să vă povestesc mitul despre regele frigian, pentru că-l cunoașteți cu toții din școală.

Am să vorbesc despre versiunea mai nouă, autohtonă a mitului. S-o numim versiunea 2.0. Mai întâi, voi aminti doar că a fost un Midas mitologic și altul – personaj istoric. Al nostru a luat câte ceva și de la unul, și de la celălalt. Dar să revenim la povestea noastră.

Era cândva pe lume o țară săracă, dar nu cea mai, pentru că era alta mai săracă. Și avea acea țară săracă un rege putred de bogat. Regele avea o slugă, care îi oferea tot felul de servicii. Acesta putea să transforme în bani orice de ce se atingea și pentru asta era foarte apreciat de rege. Dar, la un moment dat, sluga a înțeles că regele care nu poate face bani din orice nu este rege adevărat. Și de ce nu s-ar face chiar el rege? Cu atât mai mult că era însemnat de mic copil. Încă de atunci când furnicile i-au intrat în gură, aducându-i boabe de grâu.

Zis și făcut. Mai întâi a dat regele la o parte. Nu era mare lucru, pentru că îi oferea, cum am zis, servicii diferite. Apoi, a făcut așa ca celelalte slugi să se bată între ele ca să ia locul regelui. Acelea se băteau într-o veselie, iar el stătea la o parte și aștepta momentul când va putea deveni rege. Ca să nu piardă timpul cu proștii, el continua să facă bani din orice. Adică, își folosea darul. Spre deosebire de predecesorul său antic, era mai talentat și avea un dar dublu. Despre unul deja știți. Celălalt dar era însă și mai prețios. Așa se întâmpla că, dacă se atingea cu o mână de ceva, acel ceva se transforma în aur. Iar când se atingea cu cealaltă mână de ceva, acel ceva se transforma în rahat. Așa dar nu a mai avut nimeni. Și era păcat să nu te folosești de el și să nu te faci rege.

Au trebuit să treacă câțiva ani buni de muncă. Iar toată lumea zice că muncea chiar și noaptea. Cu o mână făcea bani, cu cealaltă îi cheltuia, transformând totul în rahat. E adevărat, țărișoara era mică și săracă. Și cheltuielile nu erau prea mari. Ș-apoi oricând putea să pună cealaltă mână încă pe ceva ca să facă bani. Dar prea multe erau lucrurile care urmau să se transforme în rahat. Judecători și procurori, deputați și miniștri, partide, sindicate, parteneri de peste hotare, principii și valori! Grea, foarte grea muncă a făcut omul. Dar a meritat. Acum, chiar dacă nu stă cocoțat pe tron, pe care lesne l-ar putea face de aur, mai bine stă liniștit la umbră, iar tronul l-a și transformat. Și oricine se va instala acolo tot va fi transformat. Pentru că e foarte ușor, când ai două mâini și dublu dar. Cei care mai ieri strigau că trebuie scos din umbră și pus la rece, azi deja au uitat și se bat pentru tron. Ei cred că de acolo se poate schimba ceva, uitând că tronul e deja din rahat. Iar el zâmbește cu subînțelesuri. Pentru că știe că a rămas doar un mic pas. Ca toată țara să se transforme în rahat. Și atunci deja nimeni nu îl va mai împiedica să devină rege…

Da, mai să uit de sfârșitul poveștii. Midas cel real, istoric, nu cel mitologic, știți ce a făcut?

A ucis cetățenii și s-a făcut tiran. Așa zice Polien în „Stratageme”.