Vicepreședintele PLDM sugerează că viitoarea ALIANȚĂ de guvernare a fost deja CREATĂ
3691
„Ieri sau alaltăieri, domnul Marian Lupu, preşedintele PD, a menţionat că el nu are nevoie de PLDM, deoarece va comunica cu PCRM, iar exponenţii PCRM au menţionat că deja sunt proeuropeni. În concluzie, putem spune că ceea ce a avut loc joia trecută a fost un pas calculat, netransparent, nu ştiu despre ce este vorba, dar a fost un pas calculat cu anumite consecințe politice”, a declarat vicepreședintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Potrivit liberal-democratului, argumentele democraților precum că este pus în pericol parcursul european al R. Moldova, odată cu trecerea în opoziție a PLDM, nu ține. „Cel mai grav lucru care se poate întâmpla cu cursul de dezvoltare al R. Moldova este să mimezi anumite reforme şi să faci anumite lucruri de faţadă, ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp, precum şi neîncrederea totală în instituţiile statului şi în cele ale justiţiei demonstrează că nu ne mai putem juca de-a faţada şi de-a negocierile pe anumite capitole ce ţin de integrarea R. Moldova în spaţiul european. Asta înseamnă că trebuie să fim mult mai duri în acest sens”, a menționat acesta.
De asemenea, Pistrinciuc a spus că decizia PLDM de a merge în opoziție nu e legată de faptul că Vlad Filat a fost reținut. „Pentru mine şi colegii mei, aflarea în arest a preşedintelui PLDM, Vlad Filat, nu este nicidecum o demonstrare de vină a lui faţă de ceva. Decizia PLDM de a trece în opoziţie este legată strict de votul PD împotriva unui guvern propriu, a unui guvern proeuropean, împreună cu opoziţia prorusă, care împărtășește absolut alte viziuni de dezvoltare, alte viziuni geopolitice şi având la bază nişte motive inexistente. Nu e niciun fel de logică. Asta demonstrează, încă o dată, caracterul obscur al demisiei acestui guvern”.
Vicepreședintele PLDM s-a referit și la eventualele plecări ale unor deputați din fracțiunea parlamentară, dar și la eventualele pagube provocate de trecerea în opoziție.
„Nu știu despre eventuale plecări şi nu voi crede în acest lucru până la proba contrariului. Dacă Dumitru Diacov cunoaşte astfel de lucruri, aş vrea să-l întreb de unde le cunoaşte? Aş vrea să-l întreb dacă acest lucru nu înseamnă acele scenarii obscure, netransparente, poate executate prin presiuni sau prin alte forme de şantaj politic? Orice trecere în opoziţie înseamnă anumite pierderi. În situaţia în care ne aflăm noi, în care cineva te bate întruna, iar în acelaşi timp îţi spune că trebuie să negociezi, te bate şi te blamează pentru toate relele lumii, pentru care nu eşti vinovat, rămâne o singură chestie – indiferent de ce se întâmplă, să rămâi în picioare, demn, să mergi înainte, să încerci să reformezi partidul şi să recâștigi încrederea cetățenilor”, a răspuns Pistrinciuc.
04.06.2017
09:00
12.05.2017
14:31
31.05.2016
10:59
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















