Vicepremierul Spînu, despre DEDESUBTURILE discuțiilor cu Alexei Miller. Cum încearcă Rusia, fără „careva preîntâmpinări”, să pună în GENUNCHI R. Moldova
3894
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, consideră că era necesară instituirea stării de urgență pe piața gazelor naturale, în condițiile în care „Gazprom”, care controlează un pachet de 65 la sută din acțiunile „Moldovagaz”, fără „careva preîntâmpinări” a anunțat despre sistarea gazelor naturale în R. Moldova.
Potrivit lui Spînu, dacă cei de la „Gazprom” mai așteptau doar câteva zile, atunci erau virați toți banii necesari pentru avans.
„Aș vrea să fac câteva concretizări. Nu vorbim de o datorie. Aceasta trebuie să fie clar. Primele zece zile ale lunii ianuarie vor fi achitate astăzi. Consumul pentru luna decembrie a fost achitat integral. Nu vorbim de o incapacitate de plată a „Moldovagaz”, cât despre o problemă de cash flow, deficit de casă. Orice acțiune ar fi luat „Moldovagaz” sau Guvernul, prin creșterea tarifului sau alt instrument, nu ar fi ajutat pentru data de 20 ianuarie”, a explicat astăzi Spînu în Parlament.
Mai mult, vicepremierul a discutat zilele trecute cu șeful companiei „Gazprom”, Alexei Miller, care nu a pomenit despre sistarea gazelor naturale.
„Prima mea scrisoare în calitate de vicepremier responsabil de domeniu a fost trimisă pe 5 ianuarie domnului Miller, imediat după ce a fost clar prețul pentru luna ianuarie. Am solicitat să susțină „Moldovagaz” în această perioadă. Vreau să cunoască toată lumea că „Moldovagaz” a solicitat să fie extins termenul de plată de la 20 ianuarie până la sfârșitul lunii. Ieri, „Moldovagaz” a achitat 7 000 000 de dolari, iar astăzi va mai plăti alte 8 500 000 de dolari. Dacă mai avea câteva zile la dispoziție, această problemă nu exista.
Prevederile contractuale sunt vechi. Devieri negative „Moldovagaz” a avut și peste sute de milioane. Am discutat de câteva ori la telefon cu domnul Miller, în care niciodată nu mi s-a spus că sunt riscuri de sistare a gazului. Această scrisoare a fost trimisă fără careva preîntâmpinări. Inclusiv la Consiliul de Observatori de la „Moldovagaz” nu a fost menționat acest fapt. Regretăm că acționarul majoritar, „Gazprom”, a decis să acționeze așa. Este total nejustificat, neprietenos, față de compania-fiică, companie pe care o controlează în raport de 65%”, a punctat Spînu.
Oficialul le-a dat o replică și reprezentanților Partidului Socialiștilor din R. Moldova, care l-au acuzat că ar fi semnat un contract prost pentru R. Moldova.
„Formula și prețul la gaz și acest deficit de casă creat acum nu au nicio legătură. „Moldovagaz” mai avea nevoie de câteva zile ca să achite pentru consum. Și cetățenii R. Moldova, și întreprinderile, și Guvernul, prin compensații, au făcut tot posibilul ca acest preț la gaz, indiferent care ar fi, să fie achitat. Mai mult, anul trecut, Guvernul socialiștilor a acceptat includerea în contract un preț, care să fie legat de bursă. La 1 ianuarie 2020, membrii delegați de dvs. în Consiliul de Observatori au acceptat să avem în vară un preț 100% legat la bursă. În luna septembrie 2021, a fost contractul semnat de reprezentanții dvs., când R. Moldova a plătit 550 de dolari. Și noi am negociat o formulă inclusiv reieșind din contractul semnat de dvs.”, a conchis Spînu.
De menționat că Parlamentul R. Moldova, la cererea Guvernului, a instituit astăzi starea de urgență pentru o perioadă de 60 de zile. Astfel, Guvernul va avea o mai mare flexibilitate în a lua decizii pentru depășirea crizei energetice.
12.03.2026
11:36
08.08.2025
07:04
23.05.2025
17:20
23.05.2025
16:56
20.01.2025
15:14
13.12.2024
11:14
27.11.2024
09:30
08.11.2024
11:28
21.08.2024
09:14
28.03.2024
16:13
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















