Într-o casă care stă să cadă, doi copii visează la un viitor frumos

GREUTĂȚI // Își duc traiul de pe o zi pe alta, iar bunica este singura „comoară” care le-a mai rămas

Nu vor palate și nici haine de brand. Nu visează la telefoane scumpe și odihnă peste hotarele R. Moldova, așa cum poate cer semenii lor. Singurul lor vis este să aibă o casă mică, dar a lor.

Aceasta este dorința a doi frați minori dintr-un raion din nordul R. Moldova. „Comoara” care le-a mai rămas este bunica Valentina. O păzesc ca ochii din cap și nu îi permit să muncească, pentru „că este bolnavă și neputincioasă”.

„Eu o cert deseori pe bunica, dar ea nu mă ascultă. Îi spun să nu ducă nimic greu, pentru că nu demult a fost operată, dar ea vine și-mi smulge căldarea cu apă din mâini să o ducă”, ne spune mezinul și singurul bărbat în familia bunicii și a nepoților.

Înghesuiți în odăițele întunecoase

O casă micuță, care stă să se risipească, și câteva cămăruțe întunecoase în care este practic imposibil să respiri din cauza mirosului insuportabil de umezeală și mucegai. De peste zece ani, mătușa Valentina își încălzește nepoții în această casă, care nu este a lor, dar e oferită de primăria localității.

„Aici este casa cea mare, cum se mai spune la moldoveni. Ne păstrăm lucrurile cele mai de preț, aici pregătim mâncarea și mâncăm, iar aici dormim toți”, ne prezintă odăițele mătușa Valentina. Nu au aragaz, pregătesc mâncarea la un cuptoraș improvizat în fața casei, iar de mașină de spălat, frigider… nici pomeneală.

„Dacă mai procurăm niște oase, le ducem în frigider la vecină până facem ceva din ele”, spune femeia.

Pe perete, la marginea cuptorului unde dorm copiii, stau în rând câteva poze, alături de care sunt atârnate niște flori artificiale, iar de una este prins un îngeraș.

„Acesta este bunelul meu, mătușa, iar aceasta este mama. A murit. Este o poză de pe timpul când învăța la școală”, ne spune cu voce tremurândă fetița.

Își crește nepotul de la trei luni

Acum zece ani, femeia a trecut aici cu traiul dintr-un alt sat din acelaşi raion. A vrut să fie mai aproape de fata ei, care se căsătorise, dar nu avea o viață tocmai fericită. Și pentru că nu avea unde locui, primăria i-a oferit o locuință temporară. „De cum am trecut în această casă, mi-am luat nepotul cu mine. Îl cresc de la trei luni. Fata a rămas să crească cu maică-sa”, deapănă firul amintirilor mătușa Valentina.

Pentru că nu avea bani suficienți pentru a-i întreține, o perioadă femeia a fost nevoită să dea copiii la o școală auxiliară.

„Nu au avut sărmanii noroc nici de mamă, nici de tată. Unul a decedat, iar mama lor – fiica mea, și-a găsit un bărbat și trăia cu el. Doamne, ce viață a mai avut”, suspină femeia.

Moartă în bătăi

Necazul din familia fiicei o măcina mereu pe mătușaValentina. Nu o dată i-a spus acesteia să-l părăsească și să se mute cu traiul la ea, dar fata a nu o asculta. „Nu știu ce era cu ea. O bătea foarte tare, venea la mine, stătea câteva zile, după care se ducea iar acolo”, ne spune femeia, în timp ce ochii îi încep a lăcrima.

Ultima bătaie a fost fatală. „Dacă nu alerga fetița la un vecin, avea să o omoare și pe ea. Atunci, vecinul a venit la mine și mi-a adus copila. Nu m-am dus la ei acasă, îmi era frică. Mă gândeam că va veni ea, iar dacă nu… când se va face dimineață, mă voi repezi să văd ce face. Dimineața însă au venit deja și mi-au spus că ea este moartă. Dumnezeu s-o ierte!”, își amintește mătușa, în timp ce-și șterge lacrimile cu colțul broboadei.

Și-a îngropat copilul și a rămas să îngrijească de nepoți

Au trecut doi ani de atunci, iar lacrimile buniciiValentina nu contenesc. Ori de câte ori își amintește prin ce i-a fost dat să treacă, dar și pentru că nu a avut puterea să schimbe ceva, începe să lăcrimeze, iar inima i se face „un boț”.

„Nici puiului de șarpe nu-i doresc să aibă soarta mea. Inima mea parcă este o piatră, un boț. Bucuria sunt acești doi copilași pe care trebuie să-i cresc, să-i îmbrac și să-i învăț, dar cu ce?”, se întreabă femeia. Pensia de 700 de lei și 250 de lei cât primește pentru fiecare copil, abia de-i ajung pentru strictul necesar.

„Nu știu cum o să mă descurc mai departe. Ei cresc și nevoile sunt tot mai mari, dar eu nu pot aduna niște bănuți să fac măcar o reparație mică în casă. Dar mâine-poimâine îmi vor lua și casa asta. Eu unde să mă duc cu ei? La care poartă să bat să mă ajute și pe mine? Merg în genunchi până acolo, numai să știu că mă ajută să ne cumpărăm vreo căsuță a noastră. Nu vrem palat, o căsuță modestă, dar să știu că este a mea și nu mă alungă nimeni afară”, conchide mătușa Valentina.

Ajutați de ONG și autorități

„Echipa CCF Moldova (Copil, Comunitate, Familie, Moldova) a identificat acest caz odată cu evaluarea copiilor dintr-o şcoală auxiliară şi ne-am bucurat atunci când bunica şi-a luat nepoţii acasă. Vom fi alături de copii, pentru că au nevoie de consiliere psihologică, îi vom susţine în perioada de integrare în şcoala din comunitate, le vom oferi ajutor financiar pentru procurarea ghiozdanelor, rechizitelor şi hainelor pentru şcoală. Toate acţiunile întreprinse vor fi realizate împreună cu autorităţile locale, acestea fiind responsabile de susţinerea familiei pe termen lung”, ne-a spus managerul de programe de la CCF Moldova, Lorina Ghițu.