Crescută din mila altora

sursa: google.ro

Mărinimie // A rămas orfană la numai câțiva ani, pierzându-și ambii părinți. Nu-și amintește de mama, de tata și nici de cei patru frați pe care îi are

Singură în fața sorții. Astfel am putea spune despre Ludmila, tânăra de 20 de ani, care a rămas orfană de la câțiva anișori. Știe doar că mai are încă două surori și doi frați, dar nu cunoaște unde se află aceștia. Necazul vieții i-a despărțit pe când erau încă mici. Nici nu are posibilitate să-i caute, deși ar vrea foarte mult să-i cunoască. În schimb, își amintește în detalii prin ce i-a fost dat să treacă până a ajuns să fie crescută de către tanti Claudia, femeia care în ultimii opt ani i-a ocupat rolul de mamă.

Bătută și trasă de păr

După ce i-au decedat părinții, pentru că nu avea rude unde se adăposti, patru din cei cinci frați câți erau în familie au ajuns la internat, iar Ludmila a fost plasată temporar într-o familie din raionul unde s-a născut și ea.

„Nu am vrut la internat, fiindcă auzisem că acolo nu e chiar atât de bine și am insistat să mă ducă într-o familie. Trebuie să vă spun că nu am tocmai cele mai frumoase amintiri nici de aici, până a ajunge la tanti Claudia. Mi-amintesc cum într-o zi ne jucam cu copiii familiei unde fusesem plasată și, din neatenție, unul din ei a călcat pe o perdea și a rupt-o. Când am fost întrebați cine a rupt-o, au dat vina pe mine! Am fost luată atunci și trasă de păr, lovită. Îmi amintesc cum m-am dus în camera mea și am început să plâng în hohote. Îmi era obijduitor că nu eram eu vinovată, dar pentru a scăpa de pedeapsă, au arătat cu degetul spre mine. Am plâns cât am plâns, m-am liniștit, după care m-am dus la doamna Mariana, femeia care mă luase în plasament temporar și am rugat-o să mă ducă de unde m-a adus”, își amintește Ludmila.

A mers în altă familie

De aici a ajuns într-o altă familie, dar nici acolo nu i-a fost mai bine. O lună și jumătate, atât a stat acolo. „Când m-au văzut doamnele celea de la Asistența Socială din raion, și-au pus mâinile în cap. Parcă nu eram eu un copil atât de dificil, eram ca toți copiii, dar uite că nu am încălzit mult locul în aceste două familii. Simțeam acea răceală din sufletul femeii care mă luase la îngrijire în raport cu mine. Pe copiii ei îi cocolea, iar eu mă simțeam străină. Știam că nu am unde să mă duc, dar nici acolo nu voiam să mai rămân”, ne spune zâmbind amar tânăra.

Tot ce a fost făcut, s-a făcut spre bine, susține acum Ludmila. A ajuns ulterior într-o altă familie, la tanti Claudia, care, mai bine de opt ani, i-a fost și mamă, și tată. De la ea a învățat ce este dragostea de mamă și căldura sufletească.

„Când am ajuns în familia ei, cu o lună de zile mai devreme își înmormântase soțul. Are doi băieți, dar sunt stabiliți peste hotarele țării. Nu știu cum, poate și i-a fost greu cu mine, dar nu am simțit asta. A știut să ajungă la sufletul meu – un copil de 12 ani. Atunci aveam nevoie de dragoste de mamă, de un sfat. Uite că ea a știut să mi le dea. În fiecare an îmi sărbătoream ziua de naștere. Era frumos. De ea cred că o să mă lege toate amintirile din copilărie. Nu am avut probleme nici cu feciorii ei. Când veneau acasă, ne împăcam destul de bine”, îmi amintește tânăra.

Și iar în grija străinilor

Nu avea să ajungă la Apartamentul Social „Spre Independență” al Misiunii Sociale „Diaconia”, dacă cea care i-a ținut locul mamei timp de opt ani nu avea să plece la copiii ei din străinătate.

„E în vârstă deja, are probleme de sănătate și copiii au decis să o ia la ei. Mi-e dor de ea, dar înțeleg că altfel nu se putea. În plus, și eu trebuia să vin să urmez o școală, pentru că am nevoie de o profesie ca să-mi câștig existența. Chiar dacă a plecat, în casa ei pot merge oricând. Gospodăria a rămas în grija unor vecini, dar mi-a spus că ori de câte ori voi avea nevoie, pot să vin acolo. Nu demult am fost și mi-am luat niște lucruri. Știți, mă cuprinsese o nostalgie când am pășit în ogradă…”, ne spune cu tristețe Ludmila.

Urmează acum cursurile de bucătar-cofetar și vizează să ajungă un specialist iscusit. La acest centru va fi adăpostită timp de un an, după care trebuie să-l părăsească. Așa sunt regulile de aici. Până atunci, are de învățat cea mai importantă lecție – cum să-și croiască un viitor, unul mai bun și mai fericit.