Copilul care crește copii

poza simbol

Lipsuri // A devenit mamă la doar 16 ani și nu își imaginează cum ar fi viața ei acum fără acest mic omuleț

Am găsit-o pe Olga în odaia pentru odihnă a mămicilor de la Centrul Maternal „În brațele mamei” a Misiunii Sociale „Diaconia”. Legăna un copilaș. Am întrebat-o dacă o ajută pe vreo mămică, iar ea a răspuns timidă că este copilul ei și l-a sărutat duios pe frunte.

A născut la 16 ani

„Așa a fost să fie”. Astfel își începe povestea ei de viață Olga. La cei 16 ani împliniți, când colegii ei stau cu burta pe carte și se pregătesc pentru examenele de absolvire, Olga și-a susținut deja cel mai dificil și responsabil examen din viață – a dat naștere unui om. Nu a fost planificat, „asta îmi este soarta”, suspină Olga.

Părinții i-au întors spatele

Nu a fost pregătită pentru acest pas, iar părinții ei când au aflat că vor deveni bunei, i-au întors spatele. „Părinții îmi sunt în vârstă și au spus că nu mă pot ajuta. Nici nu m-am așteptat la acest ajutor, pentru că eu tot în internat am crescut mai mult. Am fost cinci copii la părinți și, pentru că nu prea aveau cu ce ne hrăni, ne-au dat la internat, iar acasă a rămas doar sora mai mică”, își amintește tânăra mămică.

Într-o bună zi a făcut cunoștință cu Vladimir, un tânăr din aceeași localitate. Diferența de zece ani dintre ei nu i-a împiedicat să se îndrăgească. Au avut o poveste frumoasă de dragoste și o au și acum, doar că nevoia a adus-o pe Olga la Centrul maternal.

„Am ajuns aici după naștere, pentru că nu aveam unde să mă duc. Eu, fiind copil, nu aveam să reușesc să mă descurc cu acest copilaș, care s-a născut și prematur. Era atât de mic, încât încăpea practic în palme. Îmi era frică să pun mâna pe el, să-l hrănesc. Am stat o perioadă în spital, după care am venit aici. La centru am învățat să-i fac băiță și cum să am mai bine grijă de el. Acum sunt sigură că, atunci când voi ajunge acasă, o să mă descurc bine”, ne spune tânăra mămică.

Respinsă și de părinții iubitului

A venit la Centru nu doar fiindcă nu putea să se descurce de una singură, dar și pentru că nu avea unde locui cu micuțul și nici din ce-l îngriji. Inițial se gândea să-și lase micuțul pentru un timp la internat, după care să revină să-l ia, dar când a început să vadă cum crește, cum zâmbește, și-a spus în sine că nu se mai desparte de el.

„Ei și când am mai auzit că, dacă îl lași la internat mai mult timp, ai șanse să nu-l mai poți lua, în genere am renunțat la acest gând. Cum puteam oare eu să las „bomboana” asta și să nu o văd cum crește?”, se întreabă tânăra mămică în timp ce-și netezește pe burtică bebelușul care doarme liniștit, departe de grijile mamei.

Deși tatăl copilului și-a recunoscut băiețelul și îl iubește ca pe ochii din cap, părinții acestuia i-au spus că nu are ce veni acasă cu bebelușul. „Sunt și ei în vârstă și nu au posibilități să ne susțină la acest început de cale. Ne-au spus că, dacă ne-a ajuns capul să aducem pe lume copilul, să ne descurcăm. În plus, nici casa unde locuiesc nu este prea încăpătoare ca să mai stăm și noi cu ei”, ne spune Olga.

„Abia aștept să ajung acasă”

Chiar dacă îi este greu, tânăra mămică nu-și pierde optimismul și spune că va face tot ce-i stă în puteri pentru ca micuțul ei să nu ducă lipsă de nimic și să crească un copil educat, acasă, în familie. Olga visează să aibă un colțișor al ei, liniștit, în care să-și poată crește copilașul.

Tatăl acestuia este invalid de grupa a II-a și este nevoit și acesta să se descurce cu o pensie mizeră. „Offf, este bine aici, dar abia aștept să ajung acasă. O să locuim în gazdă, într-o casă din localitate. Stăpânii au spus că nu vom plăti taxa pentru gazdă, dar va trebui să avem grijă de gospodărie, de grădină. O să ne descurcăm, cel puțin de foame nu vom muri. Tatăl copilului nu s-a ferit de mine. Vine, ne vizitează. Înțelegem că îi este greu și lui, pentru că nu poate mișca o mână, dar face ce poate. În plus, din cauza bolii, nu-și poate găsi și un loc de muncă stabil. Muncește pe unde apucă și câștigă cât poate. Ce nu o să poată, voi face eu, iar el va sta cu copilul. Nu cred că o să am posibilitate să-mi continui studiile, pentru că voi avea nevoie de bani pentru asta, dar o să-mi caut și eu un loc de muncă ca să avem cu ce ne întreține. Înțelegere și sănătate să fie, că restul le vom face împreună”, își încheie povestea Olga.