VESTEA despre starea lui Michael Schumacher
2375
gandul.info
După peste trei luni de aşteptare, fanii fostului campion de Formula 1 Michael Schumacher au primit o veste bună. Purtătorul de cuvânt al germanului, Sabine Kehm, a anunţat că sportivul „dă semne de trezire”.
Vestea că Michael Schumacher dă primele semne de trezire a făcut rapid înconjurul lumii. Anunţul făcut de Sabine Kehm este privit cu optimism nu doar de fanii sportivului, ci şi de medici.
Cum trebuie interpretat acest lucru, a explicat pentru Gândul prof. dr. Alexandru-Vlad Ciurea, medic primar neurochirug, şef de secţie şi şeful departamentului de chirurgie la Spitalul Sanador Bucureşti.
„Este exact cum m-am mai gândit şi altădată, ca atunci când dai cu un calculator de pământ şi se resetază. Aşa şi el s-a „resetat”, şi-a refăcut legăturile neuronale în trunchiul vieţii – se numeşte trunchiul cerebral – şi această refacere reuşeşte în momentul de faţă să transmită informaţiile de la creier spre organe şi invers, de la organe spre creier. Asta explică aceste semne de trezire, de revenire a stării de conştienţă”, a precizat prof. dr. Ciurea.
„Semnele sunt foarte bune, sigur se vor îmbunătăţi de la o zi la alta. Pentru asta îl ajută şi starea de sănătate şi faptul că a fost un sportiv de performanţă, că a avut activitate sportivă, dar şi vârsta pe care o are. Toate concură spre o ameliorare evidentă”, a adăugat medicul.
În ceea ce priveşte şansele de recuperare completă a lui Michael Schumacher, prof. dr. Ciurea s-a arătat sceptic însă, precizând că şansele ca germanul să revină în lumea sportului sunt extrem de mici: „Mulţi se întreabă dacă va mai fi acelaşi om... Eu nu cred. După trei luni de stat în comă, nu cred că va fi acelaşi. Dar lumea îl vrea pe picioare, îl vrea real, îl vrea palpabil, îl vrea în familie. Oamenii vor să-l vadă, să-l mângâie... Revenirea la viaţa reală este posibilă, dar revenirea la performanţa anterioară nu cred că va fi posibilă”, a explicat medicul. „Controlul asupra întregii sale activităţi – motricitate, auz, văz, toate extrem de bine dezvoltate pentru un pilot de Formula 1 sunt foarte greu de atins pentru o persoană normală, darămite pentru o persoană care a stat trei luni în stare de comă”, a adăugat el.
Michael Schumacher, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, pe 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul, aflat în faza de revenire progresivă din comă, la spitalul din Grenoble, a fost operat până acum de două ori la cap.
21.12.2018
12:40
3495
Gest SUPERB pentru Schumacher! Ce pregăteşte Ferrari pentru ziua de naştere a fostului pilot
06.12.2018
12:39
5880
Prietenii își iau ADIO de la Michael Schumacher
30.11.2018
08:30
2838
Cum arată, de fapt, Schumacher. Arhiepiscopul Papei Francisc l-a vizitat şi a făcut o dezvăluire uimitoare
11.10.2018
08:02
3266
CUTREMURĂTOR // Ce face Schumacher atunci când își aude familia
03.04.2018
16:00
3972
Cum arată Michael Schumacher după patru ani în comă
17.03.2018
17:30
3514
Decizia luată de familia lui Michael Schumacher: „Este ca şi cum am avea un Mare Premiu al amintirilor”
04.01.2018
21:00
4513
L-au primit ca pe un PRIETEN, dar i-a făcut poza lui Schumacher pe ascuns! A scos la vânzare fotografia pe o sumă incredibilă
20.09.2016
13:00
2244
Familia lui Michael Schumacher a DECIS să dea în judecată o publicaţie germană
15.02.2016
14:46
3569
Noi DEZVĂLUIRI despre situaţia lui Michael Schumacher: „Fanii lui merită să ştie ADEVĂRUL!”
23.06.2014
16:12
4651
FOTO // Michael Schumacher și îngerul său păzitor
19.06.2014
09:20
2908
DETALII CUTREMURĂTOARE despre Michael Schumacher ies la iveală. „Familia nu a vrut să se afle"
11.06.2014
17:02
2657
Flavio Briatore face ANUNŢUL TERIBIL despre Michael Schumacher
10.02.2026
22:14
320
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
10.02.2026
21:56
864
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
10.02.2026
21:07
434
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
10.02.2026
20:44
416
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
10.02.2026
20:20
379
Ocupaţia rusă acuză Kievul de avarierea unei linii electrice la Centrala Zaporojie, dar susţine că riscul radiologic este sub control
10.02.2026
18:45
439
Kenya acuză Rusia că transformă tinerii kenyeni în „carne de tun” pe frontul din Ucraina, după ce îi ademenește cu joburi bine plătite
10.02.2026
18:11
468
Macron cere o reluare controlată a dialogului cu Putin, sub mandat european unitar și cu puțini interlocutori
10.02.2026
18:09
436
„Școala fără tutun și nicotină”, lansată în cinci instituții pilot din Republica Moldova pentru protejarea sănătății elevilor
10.02.2026
17:07
487
Fostă șefă interimară a Postului vamal Chișinău, condamnată pentru trafic de influență și corupere activă la 2 ani cu suspendare, amendă de 400 000 lei și interdicție de a ocupa funcții publice
10.02.2026
16:48
494
România cade pe locul 70 în clasamentul global al corupţiei, cu scor în scădere şi la egalitate cu două state africane
10.02.2026
16:38
472
Republica Moldova și Ucraina își sincronizează parcursul de aderare la UE și întăresc cooperarea pentru pace și reconstrucție
10.02.2026
16:04
468
Ministerul Educației definitivează noul regulament pentru școli primare și secundare și cheamă părinții și profesorii la consultări
10.02.2026
15:35
479
CIO îi interzice lui Vladislav Heraskevich casca în memoria sportivilor uciși, dar îi permite o banderolă neagră în proba de skeleton
10.02.2026
14:38
731
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
13:35
571
Aproape 150.000 de ruși au sesizat FSB în 2025, ducând la zeci de dosare pentru „terorism” și „sabotaj”
10.02.2026
13:25
731
Rusia mai PIERDE un partener strategic, după ce a invadat Ucraina. Kazahstanul consideră URSS regim de OCUPAȚIE și renunță la moștenirea sovietică și rusă
10.02.2026
12:51
634
Gospodarii din Republica Moldova pot vinde surplusul de produse animale, cu respectarea normelor sanitar-veterinare
10.02.2026
11:53
993
Propagandă nucleară de la Moscova: „experți” ruși inventează scenarii cu trupe NATO în Transnistria și amenință România cu distrugerea Bucureștiului
10.02.2026
11:00
540
Universitățile din Moldova pot accesa 9,5 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de cercetare
10.02.2026
10:59
632
Amnesty: adolescenți nord-coreeni executați și trimiși în lagăre pentru vizionarea serialului „Squid Game” și a conținutului K‑Pop
10.02.2026
10:47
542
Doi procurori din Bălți și Edineț, trimiși în judecată pentru 20 000 de euro ceruți la „soluționarea” unui dosar de migrație ilegală
10.02.2026
10:04
578
Maia Sandu lansează un dialog național pentru protejarea copiilor și tinerilor din Republica Moldova în mediul online
10.02.2026
09:40
581
Investitori turci interesați de proiecte digitale, producție de apă și consultanță guvernamentală în Republica Moldova
10.02.2026
09:38
711
Cască omagială interzisă la Jocurile Olimpice: mesajul sportivului ucrainean pentru atleţii ucişi în război şi reacţia lui Zelenski
10.02.2026
09:22
535
MAIA lansează primul studiu național privind riscurile agricole, realizat cu sprijin moldo-german
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.90
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














