L-au primit ca pe un PRIETEN, dar i-a făcut poza lui Schumacher pe ascuns! A scos la vânzare fotografia pe o sumă incredibilă
4679
Sursa: digisport.ro La finalul lunii decembrie s-au împlinit patru ani de la teribilul accident suferit la schi de Michael Schumacher, în urma căruia septuplul campion mondial din Formula 1 s-a ales cu leziuni severe la nivelul creierului.
Deşi aceşti ani au fost foarte grei pentru familia Schumacher, niciun membru nu şi-a pierdut speranţa: încă se crede în recuperarea fostului pilot. Discreţia a fost cuvântul de ordine, însă de curând acest lucru s-ar fi putut schimba.
Concret, un apropiat al lui Schumi ar fi fost primit în casa de la Geneva şi ar fi făcut pe ascuns o poză cu germanul. Scopul? Voia să o vândă agenţiilor de presă pe o sumă astronomică: 1,1 milioane de euro.
Poliţia a intrat imediat pe fir şi anchetează cazul, dar identitatea aşa-zisului prieten nu a fost încă declinată. Cert e că demersul său nu a fost încununat de succes.
„O persoană a realizat o poză secretă cu Schumacher şi a scos-o la vânzare pentru o sumă foarte mare de bani”, notează The Independent.
După ce a fost externat, în urma accidentului suferit în Franța, pe pârtia de la Meribel, Michael Schumacher și-a continuat recuperarea într-o locuință din apropierea Lacului Geneva, din Elveția.
Jurnaliștii au fost ținuți departe de respectiva casă, iar în presă au apărut puține informații legate de starea germanului. Cu toate acestea, conform anumitor zvonuri, condiția lui Schumacher nu s-a îmbunătățit foarte mult.
Sursa: digisport.ro
21.12.2018
12:40
06.12.2018
12:39
30.11.2018
08:30
11.10.2018
08:02
03.04.2018
16:00
17.03.2018
17:30
20.09.2016
13:00
15.02.2016
14:46
23.06.2014
16:12
19.06.2014
09:20
11.06.2014
17:02
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
14.09.2026
15:42
14.09.2026
15:25
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"

















